România înregistrează al patrulea deficit comercial din UE. Ce decalaje au apărut anul trecut între importuri și exporturi

Marti, 20 Februarie 2024, ora 13:05
0 citiri
România înregistrează al patrulea deficit comercial din UE. Ce decalaje au apărut anul trecut între importuri și exporturi
Exporturile țării au cunoscut o creștere modestă de 1%, în timp ce importurile au înregistrat o scădere de 3%. FOTO Pixabay

Pe parcursul anului 2023, România s-a clasat pe locul al patrulea în Uniunea Europeană din perspectiva deficitului de cont curent, conform unor informații recente compilate de Eurostat. Această poziție vine într-un moment în care exporturile țării au cunoscut o creștere modestă de 1%, în timp ce importurile au înregistrat o scădere de 3%, ducând la o îmbunătățire a bilanțului comercial față de anul anterior, cu o reducere de 5,2 miliarde de euro sau 15%.

Chiar dacă deficitul comercial al României a scăzut, țara a rămas pe ultimul loc în regiune. De remarcat este faptul că progresul în ceea ce privește ameliorarea deficitului comercial a fost considerabil mai limitat (de șase ori mai mic) în comparație cu progresul înregistrat de Polonia, țara cu o economie cel mai apropiată ca structură și dimensiune de România.

Totdată, România a avut o performanță mai redusă în ce privește ritmul de creștere al exporturilor (+1%). Situat sub cele din Slovacia (+5%), Ungaria, Cehia sau Polonia (fiecare cu +3%), dar s-a poziționat mai bine comparativ cu reducerile înregistrate de Croația (-5%) sau Bulgaria (-7%).

În context, deși a marcat o îmbunătățire a soldului negativ, România a continuat să înregistreze un deficit important la nivel regional. Din perspectivă europeană, valoarea consemnată a fost sensibil mai mică decât în cazul Greciei (-31 milioane euro) și ușor peste cea înregistrată de Portugalia (-27,4 miliarde euro), țări confruntate cu probleme de stabilitate macroeconomică.

Astfel, pe fondul unui avans al PIB în scădere (+2% pe datele-semnal față aceeași perioadă din 2022, conform recentului comunicat oficial al INS), România a păstrat un dezechilibru extern care rămâne îngrijorător, mai ales pe fondul diminuării semnificative a producției industriale (-4,9% la finalul anului).

Deficitele comerciale din Europa de Est

În fruntea listei statelor din estul Europei care au înregistrat un bilanț pozitiv în comerțul exterior se află Cehia, cu un excedent de 23 de miliarde de euro, de patru ori și jumătate mai mare decât în anul precedent, urmată de Polonia, cu un avans de 10,6 miliarde de euro și cea mai semnificativă îmbunătățire, depășind 30 de miliarde de euro, față de un deficit de 19,6 miliarde de euro în perioada anterioară, și Ungaria, care a înregistrat un excedent de 4,6 miliarde de euro, comparativ cu un deficit de 13 miliarde de euro în anul anterior, arată Financial Intelligence.

Slovacia a marcat, de asemenea, o schimbare pozitivă, trecând de la un deficit de 5,2 miliarde de euro în anul precedent la un excedent de 3,5 miliarde de euro, pe când Bulgaria a continuat să afișeze un rezultat negativ, cu un deficit care s-a adâncit la 7,7 miliarde de euro, de la 5,3 miliarde de euro în 2022. Recent aderată la zona euro, Croația a înregistrat unul dintre cele mai slabe rezultate, cu un deficit de 16,9 miliarde de euro și cea mai modestă îmbunătățire comparativ cu perioada similară din anul anterior.

La nivelul Uniunii Europene, deficitul s-a transformat pe alocuri în excedent

Dintre principalii parteneri ai țării noastre în comerțul internațional, care sunt și cele mai mari economii ale Zonei Euro, Germania și-a majorat substanțial excedentul comercial tradițional (cu 137%, până la 208,9 miliarde euro) iar Italia a trecut de pe minus pe plus (+34,5 miliarde euro, de la -34 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut).

Potrivit sursei citate, al treilea mare partener economic al țării noastre, Franța, și-a redus deficitul comercial, de la -193,1 miliarde euro, la -127,1 miliarde euro (de departe, cel mai mare deficit comercial din UE). Urmată la mare distanță de Spania, cu -43,5 miliarde euro, cu observația că și spaniolii au ameliorat destul de mult rezultatul, de la -75 miliarde euro la finele lui 2022.

La nivel european, deficitul comercial semnificativ din 2022 s-a transformat anul trecut în excedent (de la -434,6 miliarde euro până la +40,8 miliarde euro). Totodată, schimburile intracomunitare s-au diminuat cu -3,6%, până la 4.101,3 miliarde euro. Eurozona a consemnat un rezultat de +65,9 miliarde euro (de la -332,2 miliarde euro pe ianuarie – decembrie 2022), din care +16,8 miliarde euro în decembrie 2023.

...citeste mai departe despre "România înregistrează al patrulea deficit comercial din UE. Ce decalaje au apărut anul trecut între importuri și exporturi" pe Ziare.com

#deficit comercial, #deficit comercial Romania, #deficit comercial UE, #importuri Romania, #importuri exporturi Romania , #Stiri Macroeconomie