Uniqa ameninta cu masuri legale daca Astra nu-i inlatura numele din sigla companiei

Marti, 05 Mai 2009, ora 15:21
3435 citiri
Uniqa ameninta cu masuri legale daca Astra nu-i inlatura numele din sigla companiei

Grupul austriac de asigurari Uniqa va lua masuri legale daca Astra nu va inlatura brandul Uniqa din sigla companiei, a declarat, marti, Andras Brandstetter, membru al board-ului Uniqa Group Austria, conform Newsin.

"Daca actionarii majoritari din Astra nu vor sa inlature brandul Uniqa vom lua masurile legale. Sper ca in acest an sa putem elimina aceasta confuzie", a spus Brandstetter.

El a precizat ca, in urma cu circa un an, grupul Uniqa a decis sa nu se mai implice in strategia Astra. "In ce priveste abordarea noastra, va fi doar a unui singur brand", a explicat reprezentantul Uniqa.

Uniqa a preluat de la Vienna Insurance Group (VIG) compania romaneasca Unita la sfarsitul anului trecut, pe care a transformat-o in Uniqa Asigurari, dar detine si 27% din actiunile Astra, pentru care a platit 10 milioane euro in 2005.

Grupul austriac a renuntat, insa, la preluarea Astra, dupa ce negocierile pentru cumpararea restului actiunilor au esuat, pretul fiind considerat prea mare.

Dupa esecul negocierilor de preluare, Uniqa a decis retragerea numelui sau din logo-ul Astra-Uniqa, insa actionarii Astra au respins, in aprilie, propunerea de modificare a siglei companiei, prin care s-ar fi eliminat brandul Uniqa. Astra Asigurari este controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, prin intermediul grupului Nova Trade, ce detine 72,7% din actiunile asiguratorului.

"In acest moment ne gandim ce sa facem cu pachetul de 27% din Astra. Pentru noi este vorba doar de o investitie financiara", a precizat Brandstetter, adaugand ca are in vedere vanzarea acestui pachet.

#uniqa, # astra, # masuri, # sigla, # preturi, # actiuni , #stiri Dan Adamescu