Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Top 5 credite de nevoi personale cu ipoteca in lei

Top 5 credite de nevoi personale cu ipoteca in lei


In functie de avantajele particulare si disponibilitatea bancilor de a acorda imprumuturi, portalul de servicii financiare Efin.ro a analizat ofertele acestora pentru a identifica cele mai avantajoase cinci credite de nevoi personale cu ipoteca.

1. BCR Solicitantii pot alege varianta optima din cele 3 ale creditului: varianta cu dobanda fixa de 9.10% pe maxim 5 ani, varianta cu dobanda variabila de 9.66% pe maxim 5 ani sau varianta cu dobanda variabila pe toata perioada de creditare, de 15 ani cu garantii imobiliare, de 8.86% (ROBOR 6M+2.80%).

Pentru varianta creditului cu dobanda fixa de 9.10%, daca se imprumuta suma de 40.000 lei pe 5 ani de zile, DAE va avea o valoare de 9.49%, potrivit eFin.ro.

Avantaje: BCR ofera gratuit polita de asigurare a imobilului pe toata perioada de creditare si accepta pana la 3 codebitori.

Dezvantaje: De dobanda redusa cu 0.2% beneficiaza solicitantii care incaseaza venitul in cont BCR.

2. Garanti Bank Dobanda acestui credit este de 8.94%, formata din ROBOR la 6 luni si marja bancii de 2.88%. Comisionul de analiza a dosarului este de 220 RON, iar cel de administrare lunara a creditului este 0.05%, aplicabil la sold.

Aceste costuri formeaza o dobanda anuala efectiva DAE de 9.97%, pentru un imprumut de 40.000 RON pe o perioada de 60 de luni (5 ani).

Avantaje: Banca ofera gratuit polita de asigurare de viata si accepta pana la doi codebitori.

Dezvantaje: De o reducere a dobanzii cu 0.45% beneficiaza doar persoanele care isi incaseaza salariul in cont Garanti Bank.

3. ING Bank Dobanda este variabila, formata din ROBOR la 3 luni si marja bancii de 1.50% (in cazul contractarii creditului cu asigurare de viata inclusa), avand o valoare de 7.47%.

Pentru un imprumut de 40.000 RON pe 5 ani, DAE are o valoare de 7.73%. Comisioanele au urmatoarele valori: cel de analiza dosar de 215 RON, iar comisionul de administrare credit este de 1% din valoarea creditului perceput o singura data, la acordarea imprumutului. Prima aferenta asigurarii de viata de grup este perceputa lunar.

Avantaje: Dobanda competitiva, pentru varianta de credit cu asigurare de viata inclusa. Banca accepta o gama foarte larga de venituri, printre care cele din salarii, rente viagere, indemnizatie crestere copil, contracte de management, navigatori, pensii, drepturi de proprietate intelectuala, profesii liberale etc.

Dezvantaje: In cazul in care se alege varianta fara asigurare de viata inclusa, dobanda este considerabil mai mare (14.22%)

4. CEC Bank Creditul de nevoi personale Extra in lei de la CEC Bank are o dobanda variabila cu un nivel de 9.53%, formata din indicele de referinta ROBOR la 3 luni la care se adauga marja de 3.50%. Clientii care contracteaza acest imprumut trebuie sa achite un comision de analiza a dosarului de 500 lei si un comision lunar de administrare de 0.04%, aplicat la sold.

DAE, pentru un credit de 40.000 RON pe o perioada de 5 ani de zile, are o valoare de 10.48%.

Avantaje: Clientii pot beneficia de o perioada de gratie de pana la 180 de zile si au posibilitatea de a utiliza serviciul de Internet Banking gratuit in primele 3 luni. Varsta maxima acceptata de catre banca in cazul acestui credit, implinita la sfarsitul perioadei de creditare, este de 75 de ani.

5. Banca Transilvania Creditul de la Banca Transilvania are o dobanda fixa in primii doi ani de 6.90%, ulterior variabila in functie de ROBOR la 6 luni si marja bancii.

Pentru un credit de 40.000 RON pe o perioada de 5 de ani, DAE are o valoare de 7.12%. Banca nu percepe comision de analiza a dosarului, insa comisionul de administrare este anual si are o valoare de 150 lei.

Avantaje: Posibilitatea de a alege intre dobanda fixa in primii doi ani si ulterior variabila sau dobanda variabila pe toata perioada de creditare.

Dezvantaje: Reducerea dobanzii creditului cu 0.5 p.p. se aplica doar clientilor care isi incaseaza salariul sau pensia intr-un cont curent al bancii.

Atentie la oferte!

Conform celor mai recente date ale bancii centrale, populatia si firmele aveau, la sfarsitul lunii ianuarie, restante la banci de aproximativ 29,264 miliarde lei, in crestere cu 2,2% fata de nivelul inregistrat in luna precedenta.
Intr-un astfel de context, este important ca aplicarea pentru un imprumut sa se faca doar atunci cand este absolut necesar, analizand cu atentie ofertele bancilor, incluzand aici dobanzile, comisioanele, garantiile solicitate, suma maxima ce poate fi acordata, diverse facilitati (asigurari).

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2209 ori