Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Regulamentul de investigare si reglementare a accidentelor feroviare, finalizat de MTI

Regulamentul de investigare si reglementare a accidentelor feroviare, finalizat de MTI

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a elaborat un Regulament de investigare a accidentelor si a incidentelor feroviare si de metrou, care urmeaza sa fie aprobat de guvern si care reglementeaza procedura de analizare a acestora.

Totodata, regulamentul defineste termenii de "accident", "accident grav","pagube importante", "incident", "investigatie" si "investigator principal", precizeaza Mediafax.

Astfel, accidentele grave implica cel putin o persoana decedata, vatamarea grava a cel putin cinci persoane si pagube importante.

La categoria incidente intra, printre altele, primirea simultana a trenurilor, expedieri sau plecari de trenuri cand calea este ocupata si parasirea postului de catre personalul cu responsabilitati in siguranta circulatiei feroviare.

"In categoriile accidentelor sau incidentelor nu se incadreaza situatiile care au condus la inchiderea circulatiei feroviare, in mod accidental, din cauze naturale (inundatii, ruperi de copaci, incendii, inzapeziri, cupremure etc), defectarea vehiculelor feroviare din compunerea trenurilor, ruperea pantografului locomotivelor, ruperea trenului si scurgeri din continutul vagoanelor incarcate cu substante chimice", se arata intr-un comunicat al MTI.

Centrele de siguranta ale operatorilor feroviari vor intocmi lunar, trimestrial, semestrial si anual o statistica a accidentelor si incidentelor.

Autoritatea Feroviara Romana (AFER), ca agentie specializata de interventie, va avea obligatia sa actioneze in cazul apelurilor de urgenta, in situatia unui accident sau incident feroviar.

In cadrul Autoritatii de Siguranta Feroviara Romana din AFER va functiona un dispecerat care va prelua si trata apelurile de urgenta primite prin centrul unic pentru apeluri de urgenta - 112.

Regulametul mai prevede ca "in toate cazurile, traficul feroviar are prioritate de trecere. Este interzis sa se traverseze calea ferata prin alt loc decat cel amenajat special in acest scop". Hotararea de guvern va intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial. 

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 2079 ori