BVB: Tranzactii de peste doua milioane de lei cu actiuni Electrica, in debutul sesiunii de tranzactionare de vineri

Vineri, 04 Iulie 2014, ora 11:21
1632 citiri
BVB: Tranzactii de peste doua milioane de lei cu actiuni Electrica, in debutul sesiunii de tranzactionare de vineri

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat vineri, in primul sfert de ora de la deschiderea sesiunii, peste 200 de tranzactii cu actiuni Electrica, in valoare de peste doua milioane lei.

Actiunile Electrica au intrat vineri la tranzactionare pe bursele din Bucuresti si Londra, iar pretul la care au fost efectuate primele tranzactii la BVB a fost de 11,15 lei/actiune, comparativ cu 11 lei/actiune - pretul stabilit prin oferta sau 10,45 lei/actiune - pretul pentru investitorii de retail care au subscris pe transa cu discount.

Potrivit brokerilor, actiunile Electrica au un potential de crestere de 15% fata de pretul stabilit pentru oferta publica. Pretul-tinta calculat de casa de brokeraj Tradeville pentru urmatoarele 12 luni este 12,66 lei/ actiune.

Oferta publica de actiuni Electrica, incheiata pe 25 iunie, este cea mai mare derulata vreodata prin bursa romaneasca.

Vineri, dupa primul sfert de ora de tranzactii, BVB inregistra un rulaj de peste 2,8 milioane lei (640.000 de euro), iar indicii bursieri erau in usoara scadere.

Indicele BET Plus, care arata evolutia principalelor 37 de companii, cu exceptia SIF-urilor, care indeplinesc conditii minime de lichiditate, s-a depreciat cu 0,10% dupa primele 15 minute de tranzactii, indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o scadere 0,27%, iar indicele principal BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide 10 actiuni listate, a coborat cu 0,11%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 0,11%, indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie si utilitati a urcat cu 0,08%, fiind singurul indice pe plus, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, a coborat cu 0,37%.

#listare Electrica Londra, #bursa londra, #actiuni Electrica , #stiri BVB