Bursele europene, la minimul ultimilor 6 ani

Sambata, 21 Februarie 2009, ora 14:32
1578 citiri

Bursele europene au incheiat sedinta la minimul ultimilor sase ani Actiunile europene s-au ieftinit vineri pana la un nivel minim al ultimilor sase ani, in contextul in care investitorii au vandut titlurile ca sa faca plasamente in obligatiuni sau in aur, adancirea crizei economice generand pesimism si temeri cu privire la nationalizari, scrie Reuters.

Cresterea aversiunii fata de risc a scumpit contractele la termen (futures) pentru aur peste pragul psihologic de 1.000 dolari/uncie, cel mai ridicat nivel al ultimelor 7 luni, iar titlurile de stat din zona euro au avansat dupa publicarea statisticilor slabe referitoare la puterea de cumparare.

Actiunile bancare au fost cele mai afectate, iar titlurile Credit Agricole s-au ieftinit cu 9%, cele ale Royal Bank of Scotland, cu 11,5%, in timp ce actiunile bancii elvetiene UBS s-au depreciat cu 14%, cele ale grupului Dexia, cu 8,4%, iar cele ale Commerzbank, cu 8,6%.

Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor actiuni europene, a inchis sedinta in scadere cu 3,3%, la 738,57 puncte, dupa un declin pana la 736,27 puncte, nivel minim care nu a mai fost atins din martie 2003. Indicele a coborat cu 7,3% saptamana aceasta, a doua de coborare.

De la inceputul anului, FTSEurofirst300 a scazut cu peste 11%, dupa ce in 2008 a pierdut 45% din valoare, ca urmare a crizei creditelor, cea mai grava de la Marea Depresiune din anii '30. "Daca facem o analiza a rezultatelor slabe publicate in decursul vremii, observam ca firmele publica date considerabil sub asteptarile pietei si nu este o surpriza ca increderea continua sa fie zdruncinata in conditiile in care echipele de management anunta perspective negative pentru restul anului", a spus un strateg de la Barclays Stockbrokers, Henk Potts.

"Mai ales in primul trimestru, ne asteptam ca piata sa fie foarte volatila. Sugeram o strategie defensiva si actiunile companiilor cu profituri sigure", a adaugat Potts. Cat priveste evolutia marilor piete europene, indicele FTSE 100 al bursei londoneze a coborat cu 3,22%, la 3.889,06 puncte, indicele Dax al pietei germane de la Frankfurt, cu 4,76%, la 4.014,66 puncte, iar indicele CAC 40 al pietei pariziene, cu 4,25%, la 2.750,55 puncte.

#burse europene, #titluri, # obligatiuni, #plasamente, #aur, #tranzactii, #nationalizari , #Obligatiuni