Pretul petrolului scade, pe fondul ingrijorarilor privind criza datoriilor

Luni, 03 Octombrie 2011, ora 19:08
1479 citiri
Pretul petrolului scade, pe fondul ingrijorarilor privind criza datoriilor

Pretul petrolului a scazut pana la 101 dolari, luni, dupa ce Grecia a recunoscut ca nu va reusi sa isi indeplineasca, in 2011, tinta de deficit bugetar, dar si pe fondul ingrijorarilor fata de banca franco-belgiana Deixa, care a tras in jos pietele si euro, in timp ce moneda americana s-a apreciat.

Vanzarea de contracte de petrol s-a accentuat in momentul in care traderii americani au intrat pe pozitii. In timpul tranzactiei, contractele futures pentru petrol au scazut cu 1.71 dolari, pana la 101.05 dolari/baril, imediat dupa ce s-a atins minimul zilei de 100.71 dolari, scrie Reuters.

Contractele futures pentru petrolul american au scazut cu 1.92 dolari, pana la 77.28, imediat dupa ce scazusera cu mai mult de 2dolari, pana la 76.85.

Investitorii si jucatorii la bursa au fost afectati de cifrele prezentate duminica de statul elen, care aratau ca Grecia nu va reusi sa isi indeplineasca tinta de deficit bugetar stabilita in urma cu cateva luni, in cadrul unui pachet masiv de salvare a tarii.

Declaratiile oficiale ar putea sugera ca eforturile depuse pana acum de liderii europeni ar putea fi insuficiente.

In plus, ministrii belgieni si francezi urmau sa aiba o intalnire, luni, pentru a discuta modalitatile de a sprijini grupul granco-belgian Dexia, care are cea mai mare expunere pe grecia dintre bancile non-elene.

Analistii acuza o cerere slaba de petrol

Cristophe Barret, analist la Credit Agricole, acuza cererea scazuta din SUA si Europa, dar si intoarcerea petrolului libian pe piete, drept factorii principali care marcheaza pretul petrolului la vanzare.

"La peste 100 de dolari/baril, pretul petrolului Brent este inca destul de mare, asa ca el va continua sa scada", a declarat analistul.

Guvernul interimar al Libiei a declarat, luni, ca exportul de petrol isi revine intr-un pas mai alert decat era de asteptat, dar ca va dura intre 12 si 18 luni ca productia sa isi revina la normal.

#pretul petrolului, # criza datoriilor petrol, # grecia afecteaza petrol , #Futures