Broker Cluj a revenit pe profit in 2009

Marti, 26 Ianuarie 2010, ora 16:35
1210 citiri
Broker Cluj a revenit pe profit in 2009

Broker Cluj a incheiat anul trecut cu un profit net de 4,93 milioane lei (1,16 milioane euro), fata de pierderile de 70,63 milioane lei inregistrate in 2008, in timp ce activul net al firmei de brokeraj a urcat cu 12%, pana la 79,76 milioane lei, potrivit datelor transmise Bursei, informeaza NewsIn.

Broker este singura casa de brokeraj listata pe o bursa din Romania, dar a anuntat recent ca intentioneaza sa se listeze si la Bursa din Varsovia, in contextul in care Anton Ionescu, presedintele companiei, s-a intalnit cu presedintele bursei poloneze, Ludwik Sobolewski, pentru a discuta aceasta posibilitate.

"Oportunitatea dublei listari, la Bursa de Valori Bucuresti si la Bursa din Varsovia, este extrem de interesanta pentru SSIF Broker, intrucat ar putea creste notorietatea companiei, dar si atractivitatea acesteia pentru investitori. De aceea, exploatarea acestei oportunitati si listarea la Bursa din Varsovia va constitui, in viitorul apropiat, o prioritate atat pentru Consiliul de Administratie SSIF Broker, cat si pentru conducerea executiva a companiei", a afirmat Anton Ionescu, intr-un comunicat publicat luni.

Titlurile Broker Cluj sunt listate la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul BRK.

Compania are o valoare de piata de 68.32 milioane lei (16,56 milioane euro), potrivit cotatiei de 0,2360 lei, stabilita in sedinta bursiera de luni.

 

#broker cluj, # listare, # bursa, # profit , #Cotatii