Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Companiile americane au atins pe burse maximele ultimilor 5 ani - analiza

Companiile americane au atins pe burse maximele ultimilor 5 ani - analiza


O serie de nume cu importanta istorica pentru piata americana si mondiala au lasat in urma criza, depasind cu mult cotatiile inregistrate la burse in urma cu 4-5 ani si marcand cresteri importante inclusiv pe anul in curs.

"Astfel, American Express, 3M, Johnson & Johnson, Boeing si alte nume mari si cu vechime ale economiei americane au atins recent pe burse maximele ultimilor 5 ani, inregistrand doar pe 2013 avansuri de cca 20-30%. Companii mai 'tinere', precum Google, Yahoo, Microsoft si Cisco au marcat la randul lor cresteri semnificative (de la aproape 20% la peste 30%), de la inceputul anului curent si pana in prezent.

Alte multe firme americane au crescut, de asemenea, pe burse, cu diferite procente. Intre exceptiile de la aceasta evolutie se afla Apple si Facebook, doua companii reprezentative ale caror actiuni au inregistrat scaderi pana acum pe anul in curs", a aratat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities - sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Indicii Dow Jones si S&P 500 au inregistrat recent noi recorduri, bursele americane crescand constant in ultima perioada, stimulate de o serie de rezultate incurajatoare privind economia americana, precum si de evolutiile multor companii.

American Express, Boieng si Cisco, printre "campioane"

Astfel, American Express a raportat pentru primele 3 luni din 2013 un profit mai mare decat asteptarile analistilor, in contextul cresterii volumului de cumparaturi efectuate prin carduri de catre clientii sai si al succesului unor produse noi; actiunile sale au crescut cu cca 28% in acest an.

Boeing, cel mai mare producator de avioane din lume, a depasit perioada retinerii la sol a aeronavelor Dreamliner si a anuntat comenzi in crestere in aprilie fata de luna precedenta. Actiunile sale au avansat cu cca 29% de la inceputul anului si pana la 21 mai inclusiv.

Actiunile Walt Disney au crescut cu aproape 30%, iar cele ale Johnson & Johnson cu cca 24%, in perioada analizata. Cresteri au inregistrat si 3M (cca 19%), Pfizer (aproape 13%), Starbucks (cu cca 17%), Procter & Gamble (aproape 15%) etc. "Lista actiunilor care au marcat cresteri in 2013 cuprinde multe marci de renume mondial, de la General Electric, la Intel, AT&T, Coca-Cola, McDonald's, Wal-Mart etc", a precizat Silviu Pojar.

Din sectorul IT trebuie mentionate actiunile Cisco, cu o crestere de aproape 20% pe anul in curs; cel mai mare producator mondial de echipamente de retelistica "si-a indreptat atentia" catre noile tendinte si tehnologii si a raportat rezultate peste asteptari. "De asemenea, Microsoft a crescut pe bursa cu aproape 28%. Vanzarile sale pe segmentul Windows au mers bine, in pofida faptului ca piata de PC-uri a continuat sa scada, fapt apreciat in piata, la fel ca si creativitatea de care compania a dat dovada privind alte linii de produse si servicii prin care vrea sa se adapteze tendintelor din sectorul sau", a aratat Silviu Pojar. Actiunile Google si-au continuat, la randul lor, evolutia avansand cu cca 26% in acest an, iar Yahoo a marcat o crestere de cca 33%.

Cresteri spectaculoase au inregistrat actiunile Electronic Arts, unul dintre liderii mondiali in domeniul jocurilor video (digital interactive entertainment), care au urcat cu cca 49% pe anul in curs, stimulate atat de perspectivele financiare bune ale companiei, cat si de acordul incheiat cu Walt Disney, in ceea ce priveste jocurile bazate pe personaje din cunoscuta serie Star Wars. De asemenea, actiunile Hewlett-Packard au avansat cu cca 42% in intervalul analizat, pe baza unor semnale pozitive in 2013, in conditiile in care rezultatele din 2012 au fost nesatisfactoare, conducand la o scadere accentuata a actiunilor sale.

Apple si Facebook, surprize neplacute

Intre miscarile negative de notorietate se afla Apple si Facebook, ale caror actiuni au scazut cu cca 20% si, respectiv, cu aproximativ 6% pe anul in curs pana pe 21 mai. "Apple a raportat rezultate sub asteptari si a inregistrat o serie de probleme in piata; compania a pierdut semnificativ din capitalizarea (maxima) atinsa in luna septembrie a anului trecut. In ceea ce priveste actiunile Facebook, acestea oscileaza intr-un interval in care este posibil sa ramana o perioada, in lipsa unor elemente surpriza", a precizat Silviu Pojar.

"Bursele americane raman un punct de atractie, intrucat ofera multiple variante de investitii. In plus, cuprind nume mari ale economiei mondiale, despre care investitorilor de pretutindeni le este usor sa afle informatii, investind in consecinta. Mai mult, instrumentele financiare existente elimina "granitele", iar orice investitor de oriunde poate astfel profita de diferite evolutii ale unor companii sau ale pietei ", a precizat Silviu Pojar.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1021 ori