Cum se poate recupera TVA-ul transfrontalier

Luni, 28 Mai 2012, ora 15:27
2767 citiri
Cum se poate recupera TVA-ul transfrontalier

Peste 700 de posesori de carduri business BRD s-au inregistrat, in primele cinci luni, pe pagina web dedicata pentru a beneficia de rambursarea TVA transfrontalier, cea mai mare suma de rambursat ajungand la 4.400 euro se arata intr-un comunicat transmis luni de banca.

"In primele cinci luni de la lansarea serviciului de rambursare a TVA, pagina web dedicata a inregistrat peste 70.000 de accesari, si peste 700 de posesori de carduri business BRD s-au inregistrat pentru a beneficia de rambursarea TVA transfrontalier", se precizeaza in comunicat.

Majoritatea cererilor de rambursare, peste 70%, sunt pentru cheltuieli aferente delegatiilor si evenimentelor externe.

Societatile de transport international de marfa/pasageri reprezinta in jur de 20%, restul solicitarilor fiind pentru servicii de eligibilitate fiscala internationala (inregistrare in scopuri de TVA, consultanta fiscala etc.).

Majoritatea statelor din care posesorii de carduri business BRD au solicitat returnarea TVA sunt membre UE: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Slovacia, Slovenia, Spania, Ungaria, insa s-au inregistrat si cereri pentru Elvetia si Turcia.

"Peste 90% dintre solicitanti nu erau informati ca rambursarea TVA transfrontaliera face parte dintre drepturile societatilor inregistrate in tarile membre UE, acestea avand posibilitatea de a economisi astfel pana la 27% din valoarea totala a cheltuielilor externe. Campaniile lansate de BRD si taxback.com pentru companiile detinatoare de carduri business s-au dovedit a fi un bun instrument de informare cu privire la oportunitatea si avantajele aferente serviciului de rambursare a TVA externa", a declarat Alina Iosep, directorul directiei de management al produselor corporate si IMM din cadrul BRD.

Recuperarea TVA-ului achitat pentru cheltuieli de afaceri a fost initiata in 2011

La sfarsitul anului 2011, BRD-Groupe Societe Generale si taxback.com au lansat un parteneriat strategic dedicat posesorilor de carduri business BRD, prin intermediul caruia acestia beneficiaza de serviciul de recuperare a TVA-ului achitat pentru cheltuieli de afaceri in 36 de state din intreaga lume.

Recuperarea TVA-ului se poate realiza pentru o gama variata de cheltuieli precum: participari la targuri si conferinte, restaurant, cazare si protocol, transport, combustibil si servicii conexe, costuri publicitare / materiale promotionale si multe altele.

#card business BRD TVA, #recuperare TVA card BRD , #Produse