BCE mentine dobanda de politica monetara la minimul record

Joi, 06 Martie 2014, ora 17:28
1676 citiri
BCE mentine dobanda de politica monetara la minimul record

Banca Centrala Europeana (BCE) nu a modificat dobanda de politica monetara, pe care o mentine la minimul record de 0,25%, atins in luna noiembrie. Analistii consultati de Bloomberg au anticipat aceasta decizie.

"Consiliul guvernatorilor BCE a hotarat ca rata dobanzii la operatiunile principale de refinantare si ratele dobanzilor la facilitatea de creditare marginala si la facilitatea de depozit sa ramana nemodificate la nivelurile de 0,25%, 0,75% si, respectiv, 0%", se arata intr-un comunicat al bancii, conform Mediafax.

Decizia de politica monetara va fi urmata de o conferinta de presa

Decizia de politica monetara va fi urmata de o conferinta de presa, sustinuta de presedintele BCE, Mario Draghi, precum si de anuntarea de noi estimari privind cresterea economica si inflatia din zona euro, inclusiv pentru 2016.

Draghi a declarat, in februarie, ca banca centrala "are nevoie de mai multe informatii" pentru a analiza "complexitatea situatiei" economiei zonei euro. Seful BCE astepta informatii privind cresterea economica din uniunea monetara, impactul turbulentelor de pe pietele emergente, date referitoare la creditele acordate populatiei, precum si noile prognoze ale BCE.

PIB-ul zonei euro a crescut cu 0,3% in trimestrul patru

Chiar daca recuperarea economica ramane fragila, informatiile din ultimele patru saptamani au fost incurajatoare. PIB al zonei euro a crescut cu 0,3% in trimestrul al patrulea, mai puternic decat anticipau analistii. De asemenea, increderea in economie a urcat in februarie la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani si jumatate, iar activitatea din servicii si industria prelucratoare a inregistrat cea mai puternica accelerare incepand din iunie 2011.

Banca Angliei a decis, tot joi, sa mentina la minimul record de 0,5% dobanda de politica monetara, iar valoarea programului de achizitie de obligatiuni prin care introduce lichiditati in piata financiara, la 375 miliarde de lire sterline.

Dobanda de politica monetara a Bancii Angliei se afla la 0,5% din martie 2009.

#BCE dobanda, #dobanda euro, #draghi dobanda , #stiri BCE