Obama: SUA, un deceniu fara crestere economica!

Marti, 10 Februarie 2009, ora 10:19
2146 citiri
Obama: SUA, un deceniu fara crestere economica!

Presedintele american Barack Obama a avertizat ieri ca America risca sa se confrunte cu un deceniu fara crestere economica, asa cum s-a intamplat cu Japonia in anii '90, in cazul in care Congresul nu-i transmite spre promulgare, inca din aceasta saptamana, planul de relansare economica.

Obama a asigurat, insa, ca prin acest plan, la care se vor adauga si alte masuri pe care guvernul sau le va anunta astazi, economia americana ar putea cunoaste "o importanta ameliorare" anul viitor.

Obama si-a sporit ieri pledoariile in favoarea acestui plan. La trei saptamani de la depunerea juramantului, el si-a reluat practicile specifice campaniei electorale si le-a vorbit despre caracterul urgent al situatiei locuitorilor dintr-o mica localitate industriala din Indiana, lovita dur de recesiune. Apoi, in cursul serii, si-a consacrat prima sa conferinta de presa sustinuta in calitate de presedinte vorbind preponderent tot despre acest plan.

Planul, a carui valoare ar putea depasi 800 de miliarde de dolari, a parcurs ieri o noua etapa, Senatul votand incheierea dezbaterilor pe marginea lui cu 61 de voturi pentru si 36 impotriva. Senatul pare astfel in masura sa aprobe astazi textul.

Camera Reprezentantilor a adoptat propria versiune a textului legislativ in urma cu zece zile. Mai trebuie ca cele doua camere sa se puna de acord in privinta unui proiect unic. Cele doua versiuni difera sensibil si polemicile care au aparut in fiecare camera intre prietenii democrati ai lui Obama si adversarii sai republicani par sa indice o sarcina dificila. Or Obama vrea sa aiba textul pe biroul sau inainte de 16 februarie.

In conferinta de presa Obama a cerut "insistent tuturor membrilor Congresului sa actioneze fara intarziere in aceasta saptamana pentru a-si rezolva divergentele si a adopta acest plan".

"Intarzierile fara sfarsit sau paralizia la Washington in contextul actualei crize nu vor face decat sa provoace o catastrofa si mai mare", avertizase el putin mai devreme la reuniunea publica de la Elkhart, o localitate cu circa 50.000 de locuitori, unde somajul a ajuns de la 4,7% anul trecut la peste 15% in prezent, potrivit Casei Albe.

Obama a spus ca Statele Unite trec "prin cea mai grava criza economica de la Marea Depresiune" din anii '30, care pentru americani inseamna amintiri extrem de neplacute. Obama, ales gratie promisiunii sale de schimbare, trebuie sa-si respecte cuvantul, in conditiile in care fiecare zi ce trece aduce noi vesti proaste in economie.

La Washington, ca si la Elkhart, Obama a reamintit ca 3,6 milioane de oameni si-au pierdut locul de munca in Statele Unite de la inceputul crizei si a pledat din nou cu fermitate pentru planul destinat a salva sau a crea trei pana la patru milioane de locuri de munca in decurs de doi ani. "A nu face nimic nu este o optiune, din punctul meu de vedere", a accentuat presedintele.

El a subliniat ca acest plan nu este decat una dintre initiativele administratiei sale pentru combaterea crizei. Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, urmeaza sa anunte marti masuri pentru a face din nou sa circule creditele catre firme si persoane particulare si pentru a relansa investitiile si consumul. Obama a promis ca va lucra cu bancile aflate in dificultate pentru a le "curata" de credite neperformante si pentru a debloca fluxul creditarii. De asemenea, a sugerat ca in curand va anunta masuri pentru sectorul imobiliar, cel de unde a pornit criza.

"Nu am un glob de cristal", a spus Obama. El si-a exprimat insa speranta ca dupa "un an dificil", intreprinderile vor reincepe sa investeasca, iar americanii sa consume si ca, "daca totul merge bine", situatia ar putea incepe sa cunoasca o ameliorare importanta incepand cu anul viitor.

 

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit...
#catastrofa, #economie, #obama, #plan, #relansare , #stiri Barack Obama