Bursele americane deschid in scadere - 22 Martie 2010

Luni, 22 Martie 2010, ora 17:01
608 citiri
Bursele americane deschid in scadere - 22 Martie 2010

Bursele americane au deschis sedinta de luni in scadere, fiind afectate de reforma sistemului de asigurari de sanatate din Statele Unite si de situatia din Grecia, relateaza NewsIn.

Dupa primele minute ale sedintei, indicele Dow Jones scadea cu 0,04%, la 10.737,90 puncte, indicele compozit Nasdaq, dominat de titluri tehnologice, pierdea 0,03%, la 2.373,73 puncte, iar indicele mai extins S&P 500 scadea cu 0,16%, la 1.158,03 puncte.

Camera Reprezentantilor a adoptat duminica un proiect de lege referitor la reforma sistemului de asigurari medicale, oferind o victorie legislativa majora presedintelui Barack Obama, care urmeaza sa promulge rapid textul.

Reforma va permite garantarea unei asigurari medicale pentru 32 de milioane de americani care in prezent nu beneficiaza de acest drept.

Obiectivul este ca 95% dintre americanii cu varsta de pana in 65 de ani sa aiba o asigurare in caz de boala.

Cei mai in varsta sunt deja protejati prin sistemul de asigurare publica, Medicare. Reforma, cu un cost de 940 de miliarde de dolari pe zece ani, va permite reducerea deficitului americani cu 138 de miliarde de dolari in perioada mentionata.

In Europa, indicii principalelor burse erau pe rosu in jurul orei 16:50, ora Romaniei: FTSE 100, al pietei londoneze, pierdea 1,07%, indicele DAX, de la Frankfurt, scadea cu 1,04%, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, scadea cu 0,91%. 

#burse, # americane, # deschidere, # scadere , #stiri Barack Obama