Moneda nationala s-a deapreciat, miercuri, nesemnificativ in raport cu moneda unica, pana la un curs valutar de 4,4304 lei/euro, cu doar 1,93 bani mai mult fata de cotatia de marti.
Ziua precedenta, Banca Nationala a Romaniei a anuntat un curs de referinta de 4,4111 lei/euro.
Aceeasi tendinta de depreciere a fost inregistrata si in raport cu principalele valute, dolarul american si francul elvetian.
Fata de moneda americana, leul s-a devalorizat pana la un curs de 3,3365 lei/dolar american, dupa ce marti un dolar s-a vandut pentru 3,3206 lei.
Pe de alta parte, leul s-a depreciat usor, cu 1,13 bani, in raport cu francul elvetian, pana la un curs de 3,5949 lei/franc, fata de 3,5836 lei/franc elvetian, cursul de referinta anuntat de banca centrala in sedinta de marti.
Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.
Dupa ce in primele zile ale saptamanii moneda nationala a urmat un trend ascendent, de apreciere, miercuri ea s-a devalorizat si a pierdut teren in fata principalelor valute.
In sedinta de miercuri, un gram de aur a fost cotat la 136,8302 lei, mai putin cu 1,1558 lei comparativ cu valoarea stabilita in sedinta precedenta, respectiv 137,9860 lei/ gram.