Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bancile, obligate sa negocieze cu clientii care au luat credite in alte valute - oficial european

Bancile, obligate sa negocieze cu clientii care au luat credite in alte valute - oficial european


Bancile comerciale care au acordat credite in alte valute decat moneda nationala sunt obligate de o Directiva Europeana sa negocieze cu clientii care au dificultati de plata, cu precizarea ca documentul emis de Comisia Europeana trebuie adoptat si in Romania, a declarat luni, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), referindu-se la criza creditelor in franci elvetieni.

Directiva Europeana, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2014, trebuie adoptata de statele membre in 24 de luni si stabileste cadrul legislativ ce poate fi aprobat la nivel national, potrivit Agerpres.

"Avem un anumit razboi al declaratiilor, in ultima saptamana, care nu toate sunt responsabile. Eu cred ca trebuie sa stabilim exact faptul ca atat bancile comerciale, cat si Banca Nationala - ca reglementator in domeniu, dar si Guvernul si Parlamentul, ca legislativ al Romaniei, trebuie sa imparta raspunderea solutiei cu cei care au luat credite si care au luat o anumita decizie personala", a afirmat europarlamentarul, intr-o conferinta de presa.

In opinia acestuia, interventia statului in problema creditelor in franci elvetieni nu trebuie sa afecteze banul public.

"Atrag atentia asupra hazardului moral al unei asemenea decizii. Interventia statului inseamna buzunarul nostru, al tuturor, al fiecarui cetatean al Romaniei.

Daca din bani publici se executa o interventie pentru cei care acum sunt intr-o criza reala - si eu impartatesc aceasta criza si o inteleg - care au credite in franci elvetieni, atunci de ce nu s-ar face acelasi lucru pentru cei care au credite in euro? Si atunci, in cele din urma, de ce nu s-ar face acelasi lucru pentru cei care au credite in lei? Ca si ei o duc greu cand trebuie sa returneze credite. (...)

Hazardul moral inseamna ca daca azi fac un pas pentru francul elvetian, maine fac un pas pentru euro, iar poimaine trebuie sa fac un pas pentru toti. Pentru ca sunt banii nostri, cu care se fac acesti eventuali pasi", a aratat Winkler.

Potrivit acestuia, UDMR a incercat, inca de acum un an, sa promoveze o lege referitoare la plata creditelor luate in alte monede decat cea nationala, dar proiectul de act normativ nu a avut succes, nefiind luat in considerare nici macar de partenerii politici ai Uniunii, de la acea vreme.

Iuliu Winkler si-a insa manifestat speranta ca in urmatoarea perioada se vor gasi solutiile necesare in criza creditelor in franci elvetieni.

"Sper ca va fi luata o anumita decizie in acest sens, care sa reprezinte o decizie favorabila, care sa duca la renegocierea acestor credite, care acum nu pot fi sustinute si care sa duca, oarecum, si la rezolvarea problemei creditorilor", a spus parlamentarul european, apreciind ca peste 75.000 de persoane din Romania se confrunta cu problemele legate de creditele in franci elvetieni.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1271 ori