Adrian Mitroi, profesor de finante comportamentale la ASE, explica de ce tot creste ROBOR

Luni, 04 Iunie 2018, ora 11:48
5718 citiri
Adrian Mitroi, profesor de finante comportamentale la ASE, explica de ce tot creste ROBOR
Foto: CC0 Creative Commons

Ratele calculate la ROBOR sunt mai mari acum si pentru ca salariile si veniturile sunt mai mari, cresterea economica e mai mare, iar Banca Nationala va prefera dobanda mai mare pe leu decat deprecierea acestuia, sustine Adrian Mitroi, profesor de finante comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE).

"Banca Centrala va prefera dobanda mai mare pe leu decat deprecierea acestuia.

Aceasta predilectie a Bancii Nationale pentru un curs stabil este un format cu care aproape ne-am obisnuit - al relatiei congruente intre politica monetara si fiscala.

Avantajul competitiv si comparativ national nu mai depinde doar de pozitia individuala a fiecarei politici economice, ci si de operationalizarea lor impreuna.

Bancherii centrali apar mai preocupati de politica fiscala. Asteptarile noastre mari de crestere economica aduc si asteptari de inflatie.

ROBOR a devenit subiect de interes mai ales, pentru ca a fost des utilizat in perioada de criza economica a dobanzilor foarte mici.

Iar dobanzile mici sugereaza economia comportamentala si stimuleaza marjele mari care se adauga acestor indicatori de piata, de tip ROBOR (...) Intr-o economie de piata functionala, ratele calculate la ROBOR sunt mai mari acum si pentru ca salariile si veniturile sunt mai mari, iar cresterea economica e mai mare (dubla fata de cea mondiala, tripla fata de cea europeana), deci si inflatia este natural mai mare, aproximativ, in acelasi raport ca si cresterea economica", a declarat pentru AGERPRES Adrian Mitroi.

In opinia acestuia, cresterea ROBOR ar trebui sa fie un bun indicator rutier spre autostrazile investitionale.

"Ratele dobanzii mai mari nu inseamna neaparat cheltuieli cu creditul mai mari atunci cand aceasta sunt raportate la veniturile curente mai mari.

Iar cresterea ROBOR ar trebui sa fie un bun indicator rutier spre autostrazile investitionale.

Cum ponderea creditului privat este majoritara in lei, riscul valutar este mic, nesubstantial.

Riscul de dobanda, pe de alta parte, devine mai important, de luat in calcul.

ROBOR va creste si pentru ca inflatia este influentata de inflatia europeana", a apreciat Mitroi.

Potrivit analistului economic, tendinta naturala a individului este sa faca doar comparatiile care il favorizeaza, iar dobanzile mai mari "ne obliga pe toti sa fim mai responsabili".

"Cum tendinta naturala a individului este sa faca doar comparatiile care il favorizeaza (...), atunci logica este in favoarea argumentului ca o dobanda fixa, contractata la acel moment, ar fi fost mult mai mare decat cea variabila.

Riscul-de-Robor, ca si cel valutar este folositor pietei financiare libere, un amortizor economic competitiv absolut necesar.

Dobanzile mai mari ne obliga pe toti sa fim mai responsabili, cu interes spre investitia productiva, dar si mai putin pe consum", a adaugat Mitroi.

El sustine ca ROBOR este un indicator de piata libera, cum este si cursul valutar, dar care nu sunt ai Bancii Nationale a Romaniei, ci ai bancilor comerciale, "institutii care ne ofera credit scump si depozit ieftin".

"ROBOR, asa cum este dependent aproape liniar de dobanda de politica monetara este un indicator de piata libera, cum este si cursul valutar.

Acesti indicatori nu sunt ai BNR, sunt ai bancilor comerciale, acele institutii care ne ofera credit scump si depozit ieftin.

Informatia ca doua treimi din credite sunt preferate in dobanda fixa constitue un alt semnal trimis de debitorii ipotecari de incredere in piata rezidentiala, optimism pentru slujbe mai bine platite, dar mai ales speranta unei calitati a vietii mai bune in viitor.

Dupa sugestiile economiei comportamentale, decizia de finantare (credit cu dobanda fixa vs. variabila, credit in leu vs. valuta, perioada mai scurta vs. mai lunga) are importanta secundara in fata deciziei de investitie, deci expunerea pe dobanda este un risc relativ mic, recomandabil de asumat de catre persoana fizica-debitor.

Decizia hotaratoare este cea de investitie si doar apoi cea secundara, cea de finantare a acestei achizitii", a spus Adrian Mitroi.

Acesta a adaugat ca ingrijorarea despre ROBOR trebuie privita atat in context istoric, dar si in viitor, raportata la teoria comportamentala a individului.

"Deci, ingrijorarea despre ROBOR trebuie privita si in context istoric (dobanda a fost mica, dar si inflatia si salariile erau mai mici), dar si in viitor, adica va creste, natural, in termeni nominali, dar nu si relativi la puterea de cumparare, in crestere, si atunci pare mai putin amenintatoare.

Daca aceasta incertitudine este acceptata pentru un scenariu de baza, atunci teoria comportamentului lui Homo Economicus in relatia cu investitiile sale se axeaza pe dilema cea mai importanta: ce faci mai departe dupa ce ai luat creditul, cum iti construiesti si apoi protejezi averea individuala sau a familiei in conditia in care cel putin trei sferturi din activele si pasivele familiei sunt expuse pe sectorul imobiliar (activul, casa) respectiv financiar (pasivul, creditul ipotecar).

Dificultatea planificarii financiare pentru o persoana incepe de aici - cum se aloca portofoliul individual, astfel incat pe durata creditului, investitorul sa isi administreze usor si eficient acest risc predominant de concentrare pe economia nominala si atunci toate plasamentele investitionale, inclusiv cele de dezvoltare personala, ar trebui planificate in jurul acestui deziderat al reducerii riscului preponderent financiar, spre alte modalitati de protectie a averii si de crestere a standardului de viata, de diversificare a riscului si de siguranta financiara", a explicat specialistul.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care se calculeaza costul creditelor in lei cu dobanda variabila, a crescut luni pe piata interbancara, ajungand la 2,85% pe an, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

O valoare mai mare a fost inregistrata pe 14 octombrie 2014, respectiv 2,89% pe an.

Conform datelor BNR, la inceputul acestui an, ROBOR se situa la 2,05% in conditiile in care, in perioada similara a anului trecut, indicatorul era la 0,86% pe an.

In ceea ce priveste indicele la 6 luni, utilizat in calculul dobanzilor la creditele ipotecare, acesta "a sarit" la 2,96%, de la 2,94% pe an.

ROBOR la noua luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase de bancile comerciale de la alte banci comerciale, urcat la 3,02% pe an, in timp ce indicele ROBOR la 12 luni a ajuns la 3,07% pe an, de la 3,05% anterior.

#de ce creste ROBOR, #creste ROBOR , #Dobanzi banci

Curs valutar

1 EUR = 4.9709 RON

-0.0008

1 USD = 4.7216 RON

0.0236
  1. Ionuț Bindea (ROCA Industry) la Quarterly Report: „Avem deja implementați roboți în producție. Peste doi ani vom avea retehnologizată 100% fabrica”
  2. Airbus intenționează să concedieze peste 2.000 de angajați din domeniul spaţial şi de apărare
  3. Valentin Budeș (Sphera) la Quarterly Report: „Am înregistrat recorduri în trimestrul III. Vom adăuga mărci noi când suntem convinși că pot aduce valoare adăugată acționarilor”