Ce mai pregateste Apple

Marti, 03 Ianuarie 2012, ora 08:59
1360 citiri
Ce mai pregateste Apple

Apple va organiza un nou eveniment in New York la finele lunii ianuarie, lasandu-si fanii sa speculeze care va fi subiectul intalnirii, ca de fiecare data.

Din lista de subiecte care ar putea fi abordate la evenimentul din New York ar putea fi excluse lansarea noului iPad si a Apple TV, au declarat surse citate de allthingsd.com.

Desi data intalnirii ar putea fi schimbata, asa cum este obiceiul celor de la Apple, intrebarile legate de motivul organizarii ei raman.

Mai multe surse aproapiate situatiei ar fi declarat ca noul iPad 3, pe care toata lumea il asteapta in 2012, nu va iesi inca la lumina.

De altfel, un alt produs care ramane in spatele usilor Apple este Apple TV, despre care se spune ca inca este in stagiu de dezvoltare. In conditiile in care noul iPhone si o serie de iPod-uri au fost lansate in urma cu cateva luni, motivul intalnirii propuse de Apple ramane un mister.

Astfel, evenimentul ar putea avea un caracter publicitar sau ar putea avea in prim plan magazinele de media ale companiei, precum iTunes Store, App Store, iBookstore, dar si serviciile iAd si iCloud.

Posibilitatea publicarii de carti ebook prin intermediul platformei iBooks ar putea fi un alt subiect de discutie, punand accentul pe o noua generatie de autori care ocolesc editurile conventionale si opteaza sa isi publice singuri operele.

#produse apple, #eveniment Apple New York, #lansare produse Apple, #ebook Apple, #carti electronice Apple , #Produse