Se prefigureaza o Europa germana

Eforturile UE de integrare a Germaniei intr-o Europa unita risca sa dea gres, fiind pe cale sa se formeze o Europa germana, care sa joace dupa cum canta autoritatile de la Berlin, comenteaza Wall Street Journal (WSJ), citat de Mediafax. 

Unul dintre obiectivele Proiectului European a fost integrarea si crearea unei Germanii europene, potrivit articolului semnat de Irwin Stelzeris, director pentru studii de politici economice la Hudson Institute.

Pentru un timp, proiectul parea sa aiba succes, in special la infiintarea euro, cel mai important pas spre inlocuirea statelor nationale cu o Uniunea Europeana, sau cel putin cu o zona a euro.

Apoi a venit criza financiara in statele periferice, iar Germania a devenit principala sursa de fonduri pentru prevenirea, sau mai degraba amanarea restructurarii datoriilor Greciei, Irlandei, Portugaliei si poate ale Spaniei si Italiei, fara a mai mentiona si Belgia, natiune care pare incapabila sa formeze un guvern.

In prezent, statele din zona euro, de fapt intreaga Uniune Europeana, se confrunta cu posibilitatea ca eforturile de integrare a Germaniei in Europa sa dea gres, fiind pe cale de formare a unei Europe germane.

Dar nu inainte ca mai multe natiuni sa incerce sa isi pastreze ce le-a mai ramas din independenta.

Dupa ezitari considerabile, cancelarul german Angela Merkel, cu sprijinul presedintelui francez Nicolas Sarkozy, a prezentat "termenii capitularii" la un summit de la sfarsitul saptamanii trecute.

Germania va sustine natiunile cu probleme financiare daca vor deveni "mai germane", se arata in articol.

In schimbul banilor, aceste tari trebuie sa adopte varsta de pensionare din Germania, sa renunte la indexarea salariilor in functie de inflatie, sa copieze masurile adoptate de aceasta tara pentru cresterea competitivitatii produselor pe pietele internationale.

De asemenea, trebuie armonizate taxele la nivelul zonei euro, daca nu in toata Uniunea Europeana, si sa fie stabilite limite clare privind acumularea datoriilor.

Merkel considera acesti termeni rezonabili, in schimbul sprijinului financiar, care va costa Germania dobanzi mai mari, intrucat agentiile de rating iau in considerare riscurile implicate de noile obligatii asumate.

Unele din tarile cu probleme au acceptat deja unele din conditiile Germaniei.

Sindicatele spaniole au fost de acord cu cresterea varstei de pensionare de la 65 la 67 de ani, iar fuziunea unora dintre casele de economii a dus la formarea unor banci mai puternice, capabile sa obtina pe pietele de capital 20 de miliarde de euro, din cele 30 de miliarde de euro necesare, potrivit estimarilor guvernului de la Madrid.

Irlanda a dublat tinta de reducere a deficitului bugetar pentru 2011.

In Portugalia, unele banci renunta la plata dividendelor, pentru consolidarea capitalului, iar guvernul a marit varsta de pensionare la 65 de ani, dar in functie de speranta de viata.

Merkel insista insa pentru mai multe masuri, precum eliminarea restrictiilor privind infiintarea de noi afaceri si a practicilor de mascare a deficitelor, dar si adoptarea unor programe de reforma care sa permita economiilor stagnante ale Greciei, Portugaliei si Spaniei sa contribuie la dezvoltarea Europei, respectiv a unui program pentru competitivitate.

Ciudat este ca majoritatea statelor sunt de acord cu necesitatea reformelor, dar dau inapoi in fata programului franco-german. Austria nu este de acord cu cresterea varstei de pensionare, una dintre cele mai scazute din zona euro.

Portugalia respinge eliminarea indexarii salariilor in functie de inflatie, intrucat retributiile angajatilor din sectorul public au fost reduse cu 5%. Impotriva acestei masuri sunt si Belgia, Spania si Luxemburg.

In total, aproape 20 de tari din UE au obiectat la summit fata de "germanizarea" lor, dintr-un motiv sau altul.

Germania a refuzat, in schimb, sa accepte majorarea fondului de sustinere financiara a tarilor din zona euro. Premierul belgian Yves Leterme a comentat ca "summitul a fost suprarealist".

Lipsa unui acord a avut drept rezultat o reactie devenita obisnuita pentru eurocratie, respectiv organizarea unei noi reuniuni in martie, pe langa un summit deja planificat.