Streinu Cercel ii avertizeaza pe romanii care vor sa vina acasa de Paste: S-ar putea sa fie pusi in izolare sau carantina

Joi, 05 Martie 2020, ora 09:15
784 citiri

Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Bals din Capitala, atrage atentia ca romanii de peste hotare care intentioneaza sa petreaca sarbatorile pascale in tara, mai ales cei din Italia, sa ia in calcul ca s-ar putea ca, in loc sa stea cu cei dragi, sa fie izolati la domiciliu sau in carantina, in contextul epidemiei de coronavirus.

Invitat intr-o emisiune la Medika TV, Cercel a fost intrebat ce se va intampla peste 6 saptamani cand va fi Pastele.

"O sa va pot spune mai concret in a doua parte a lunii martie pentru ca, in functie de cum va evolua circulatia acestui nou coronavirus pe teritoriul Romaniei, vom putea sa calculam niste trenduri, niste posibile evolutii in teritoriu.

In momentul de fata, asa cum sunt lucrurile, daca maine ar fi Pastele, ar fi bine. Din pacate, nu e maine Pastele, e ceva mai incolo, mai trece o luna si jumatate si in aceasta luna si jumatate se pot intampla foarte multe lucruri.

Daca ne uitam la Italia, in momentul de fata, ieri au declarat 552 de cazuri, astazi 342 de cazuri si inca 18 decese. Daca ne uitam si calculam la intreaga populatie a Italiei nu reprezinta nimic, pentru ca reprezinta 0,00...nu stiu cat la suta. Dar cand privesti cifrele sec - 342 de persoane... e ceva, mai ales ca sunt din zone diferite, nu strict din zone de focar, care sunt carantinate in momentul de fata.

Deci totul este intr-o dinamica permanenta. Il ascultam pe dr. Raed Arafat cum spunea 'nimic din ce am stabilit astazi nu va fi pastrat asa, oricand se poate schimba, in 24 de ore'. Este absolut corect, pentru ca dinamica epidemiologica este cea care iti impune maniera de reactie", a explicat medicul la postul citat.

El a spus si ca, desi omologii din alte tari critica Romania pentru masurile prea stricte, el considera ca sunt cele care functioneaza.

"Am fost acuzati de colegii din alte tari 'bai, ati luat prea multe masuri, ho, mai usurel'. Nu, pentru populatia din Romania noi consideram a fi cele mai bune masuri in momentul de fata. Ca se vor dovedi a fi bune, ca nu se vor dovedi a fi bune, pana in momentul de fata s-au dovedit a fi bune si, asa cum facem noi controlul, incet-incet, babeste, ca la carte, fara graba, cu personal putin, dar cu medici deosebit de inimosi si personal medico-sanitar absolut dedicat, eu cred ca lucrurile vor merge bine in continuare", a adaugat medicul.

Italienii se tem ca se alege praful de agricultura lor, din cauza masurilor impuse de Romania pentru coronavirus

Intrebat d ...citeste mai departe despre "Streinu Cercel ii avertizeaza pe romanii care vor sa vina acasa de Paste: S-ar putea sa fie pusi in izolare sau carantina" pe Ziare.com

#Streiu Cercel coronavirus romani Paste , #Stiri Administratie