Romania, victorie la Washington in procesul cu Alpiq AG Elvetia, care cerea despagubiri de 450 de milioane de dolari

Marti, 13 Noiembrie 2018, ora 10:09
1108 citiri
Romania, victorie la Washington in procesul cu Alpiq AG Elvetia, care cerea despagubiri de 450 de milioane de dolari
Foto: Arhiva Ziare.com

Romania a castigat la tribunalul arbitral international de la Washington procesul cu Alpiq AG Elvetia, fiind respinse astfel pretentiile financiare fata de statul roman de circa 450 de milioane de dolari pentru denuntarea contractelor de vanzare-cumparare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica.

"Hidroelectrica saluta hotararea tribunalului arbitral international de la Washington, ICSID (constituit sub egida Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor relative la investitii), prin care au fost respinse pretentiile financiare ale Alpiq AG fata de statul roman, reprezentat in proces de Ministerul Energiei. Practic, prin hotararea pronuntata in data de 9 noiembrie a.c. instanta a acordat castig de cauza Romaniei, considerand nefondata solicitarea Alpiq AG Elvetia de a primi despagubiri in valoare de circa 450 de milioane de dolari pentru denuntarea contractelor de vanzare-cumparare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica", se arata intr-un comunicat al Hidroelectrica.

Alpiq AG a deschis - in anul 2014, dupa o serie de procese pierdute impotriva Hidroelectrica, procedura de arbitraj international, compania considerand ca Romania a incalcat drepturile sale garantate prin tratatul bilateral de investitii dintre Romania si Elvetia (BIT, 1993) si tratatul privind Carta Energiei (ECT, 1994).

In motivarea procesului arbitral, Alpiq a invocat - intre altele, motive precum exproprierea investitiei si incalcarea obligatiei statului roman de a acorda un tratament just si echitabil. Toate capetele actiunii arbitrale au fost respinse prin hotararea din 9 noiembrie.

"Decizia CSID inchide inca un capitol sumbru din saga baietilor destepti. A fost o lectie dura nu doar pentru companie, ci si pentru economia romaneasca in ansamblu. Faptul ca Ministerul Energiei a castigat aceasta batalie pentru romani si pentru Hidroelectrica nu poate decat sa ne bucure. Ni se certifica faptul ca, la capatul unei lupte de uzura, a fost facuta dreptate. Ne dorim ca, pe viitor, nimic sa nu mai umbreasca potentialul companiei.

Consideram incheiate episoadele 'baietilor destepti' sau a investitiilor facute fara sens si justificare economica. Hidroelectrica poate si merita mai mult", a declarat Bogdan Badea, presedintele directoratului companiei.

Hidroelectrica estimeaza ca va obtine un profit net de peste doua miliarde de lei in anul 2018. Compania are prevazute in planul de afaceri investitii de peste 5,56 miliarde de lei pentru urmatorii cinci ani. ...citeste mai departe despre "Romania, victorie la Washington in procesul cu Alpiq AG Elvetia, care cerea despagubiri de 450 de milioane de dolari" pe Ziare.com

#Romania proces Alpiq AG Elvetia, #Romania Alpiq AG Elvetia Hidroelectrica , #Stiri Administratie