ONG-uri, despre bugetul Capitalei: Strazi reparate cu 200.000 de euro pe km

Marti, 30 Aprilie 2013, ora 08:45
2115 citiri
ONG-uri, despre bugetul Capitalei: Strazi reparate cu 200.000 de euro pe km

Reprezentantii unor ONG-uri sustin ca, potrivit alocarilor din bugetul Capitalei pe 2013, reparatiile curente ale strazilor ajung sa costa 200.000 de euro kilometrul, iar proiecte precum pasajele de la Mihai Bravu si Colentina - Doamna Ghica nu dispun de suficiente fonduri pentru a fi finalizate.

Reprezentantii asociatiilor "Salvati Bucurestiul", Funky Citizens si ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei au aratat, intr-o conferinta de presa, ca au analizat proiectul de buget al Municipiului Bucuresti, asa cum a fost elaborat de Primaria Capitalei, sustinand ca institutia nu a respectat principiul transparentei.

Acestia au aratat ca proiectul nu a fost pus pe site-ul Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) la sectiunea de dezbatere publica, pentru a permite cetatenilor sa formuleze sugestii si comentarii, incalcandu-se Legea 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, si ca nu a fost organizata o dezbatere publica in sedinta de adoptare a bugetului Capitalei, incalcandu-se Legea 273/2006 a finantelor publice locale.

Presedintele ActiveWatch, Mircea Toma, a spus ca agentia a facut, de la sfarsitul lunii februarie, o solicitare catre Primaria Capitalei sa se organizeze o dezbatere publica pe proiectul de buget, dar nu a primit raspuns nici pana in prezent.

Totodata, presedintele Asociatiei "Salvati Bucurestiul", Nicusor Dan, a spus ca a fost extrem de greu de analizat proiectul de buget elaborat de Primaria Capitalei, dat fiind modul in care este consemnata repartizarea sumelor. El a mai spus ca acest proiect a fost pus pe site-ul primariei, spre a fi consultat de cetatenii Capitalei, ca si cum acestia ar fi toti contabili.

In ceea ce priveste alocarile din proiectul de buget, Nicusor Dan, a semnalat mai multe nereguli. El a aratat ca este prevazuta suma de peste 350 de milioane de lei pentru "alte cheltuieli cu bunuri si servicii", din care 88 de milioane de lei ar urma sa fie alocati Primariei Capitalei, 200 de milioane de lei sunt pentru locuinte, servicii si dezvoltare publica si 60 de milioane de lei pentru spatii verzi, alocati Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB).

Nicusor Dan a mai spus ca aceste cheltuieli nu sunt detaliate, adaugand ca ar dori sa stie cat costa intretinerea Arenei Nationale fata de veniturile pe care le aduce.

Presedintele Asociatiei "Salvati Bucurestiul" a mai aratat ca pentru reparatii curente la strazi este prevazuta suma de 225 milioane de lei sau 50 de milioane de euro, ceea ce inseamna ca, la cele aproximativ 200 de strazi pe care le are in administrare primaria, totalizand aproximativ 250 de kilometri, cheltuielile pentru reparatii curente la un kilometru de strada s-ar ridica la 200.000 de euro.

Nicusor Dan a precizat ca suma este prevazuta in virtutea unui contract semnat de Primarie in 2011, prin care au fost atribuite lucrari de reparatii curente la strazi in valoare de 440 de milioane de euro unui numar de 11 firme de asfaltare, banii urmand a fi alocati pe perioada a patru ani.

In 2012, licitatia prin care a fost atribuit contractul a devenit obiectul unei anchete a Consiliului Concurentei, care suspecteaza ca cele 11 firme nu ar fi fost in competitie, ci s-ar fi inteles pentru impartirea contractului, a mai spus Nicusor Dan.

El a mai amintit ca, in iunie 2011, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, anunta finalizarea Cadastrului Verde al Municipiului Bucuresti - Registrul Spatiilor Verzi, pe care insa nu l-ar fi vazut nimeni. In schimb, in proiectul de buget al Capitalei pe 2013 era prevazuta suma de 20 de milioane de lei pentru Registrul Spatiilor Verzi din Capitala.

Pe de alta parte, Nicusor Dan a mai spus ca nu sunt alocate fondurile necesare finalizarii, in acest an, a unor lucrari precum Pasajul Mihai Bravu, pentru care mai este necesara suma de 104,76 milioane de lei, din care in 2013 sunt prevazuti 10,5 milioane de lei, Pasajul Colentina - Doamna Ghica, care mai necesita 85,72 milioane de lei, din care sunt alocati 10,5 milioane de lei, si lucrarile la linia de tramvai de pe Strada Liviu Rebreanu, unde s-au facut decopertari, pentru care se aloca 25 de milioane de lei din suma necesara de 152 de milioane de lei.

In schimb, Primaria Capitalei ar vrea sa inceapa lucrarile pentru pasajul de la Piata Presei "doar cat sa deranjeze", intrucat pentru acest proiect in valoare de 104 milioane de lei, ce ar trebui finalizat in 2014, sunt alocati 15 milioane de lei, a precizat Nicusor Dan.

Alti 22 de milioane de lei sunt alocati in buget pentru Penetrarea Ciurel, proiect suspendat in instanta irevocabil, precum si sase milioane de lei pentru viitoarele pasaje de la Piata Romana si Piata Charles de Gaulle, potrivit lui Nicusor Dan.

Presedintele Asociatiai "Salvati Bucurestiul" a mai indicat ca nu sunt alocate fonduri suficiente in proiectul de buget nici pentru terminarea lucrarilor de reabilitare a vechiului sediu al PMB de pe Bulevardul Regina Elisabeta, astfel ca institutia va plati in continuare chirie la sediul de pe Spaliul Independentei.

Consiliul General al Municipiului Bucuresti a adoptat, sambata, proiectul de buget al Capitalei, cu aproximativ 80 de modificari prezentate de consilierii municipali USL. Schimbarile constau in principal in trecerea unor sume de bani de la un capitol bugetar la altul.

Bugetul a fost adoptat cu votul consilierilor USL, alesii PDL din consiliu parasind sala inainte de vot, iar cei ai PPDD abtinandu-se.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat ca bugetul Capitalei votat sambata in CGMB este unul paralel, care s-a nascut spontan, sambata dimineata, la comanda politica, precizand ca, daca nu va fi functional si legal, il va ataca in instanta.

Bugetul general al Capitalei pentru anul in curs este de 4,52 miliarde de lei, din care bugetul local este de 3,8 miliarde de lei. Diferenta o reprezinta veniturile spitalelor de la casa de asigurari de sanatate si alte venituri proprii prin care spitalele isi suporta cheltuielile pe care municipalitatea nu poate legal sa le suporte, precum cheltuielile cu personalul, dar si veniturile proprii ale altor institutii precum cele de cultura si arta.

#buget capitala, #investitii Capitala strazi, #reparatii strazi Bucuresti , #Stiri Administratie