Investitii publice: Un complex de agrement in Motru, 6,69 milioane lei

Luni, 20 Februarie 2012, ora 16:22
2441 citiri
Investitii publice: Un complex de agrement in Motru, 6,69 milioane lei

Secretarul de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Razvan Murgeanu, a semnat luni contractul de finantare pentru amenajarea unei zone de agrement "Strand" in municipiul Motru, din judetul Gorj, in cadrul Programului Operational Regional - Regio, proiect de 6,69 milioane lei.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Dezvoltarii si Turismului (MDRT), proiectul prevede construirea unui complex de terenuri de sport, un bazin de inot pentru adulti si unul pentru copii, o zona de joaca pentru copii, plaja, spatii verzi, chioscuri, o cladire administrativa si o parcare.

Totodata, prin acest proiect se vor crea 12 noi locuri de munca, iar numarul de turisti din zona se estimeaza ca va creste de la 840 la 1.800 pe an, in timp ce numarul de innoptari va creste de la 240 la 500 pe an.

Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe durata a 18 luni, este de 6.691.804 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 2.322.420 lei.

#investitii Ministerul Turismului, #complex agrement Motru, #MDTR investitii , #Investitii publice