Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Chiriasii de lux ai Romaniei: Geoana, Tiriac si Cotabita

Chiriasii de lux ai Romaniei: Geoana, Tiriac si Cotabita


Guvernul a prezentat lista chiriasilor RA-PPS, pe care figureaza importanti oameni de afaceri precum Ion Tiriac, fosti demnitari ca Daniel Funeriu, Mircea Geoana sau artisti ca actrita Rodica Mandache sau Gabriel Cotabita.

Omul de afaceri Ion Tiriac este detinatorul celei mai costisitoare locuinte din patrimoniul RA-APPS, pentru care achita lunar 26.897 de euro, potrivit listei facute publice miercuri de Guvern.

Fostul tenisman roman sta intr-un imobil partial in administrarea RA-APPS cu cinci camere si o suprafata totala de 214,56 de metri patrati.

Mioara Roman achita 6.205 euro pentru sapte camere si doua de serviciu iar actrita Ioana Sion achita 5.324 de euro.

Interpretul Gabriel Cotabita si Andrei Paunescu, fiul poetului Adrian Paunescu, se numara intre detinatorii unei locuinte a RA-APPS.

Cotabita are un apartament cu trei camere, pentru care plateste o chirie de 216 euro, iar Paunescu achita tot pentru trei camere 185 de euro.

La polul opus, in cele mai ieftine locuinte sunt cazati salariati ai RA-APPS, unii platind pentru un apartament cu o camera suma de 83 de lei iar in caminele de nefamilisti unii achita si 30 sau 22 de de lei pentru o camera.

Un numar de 192 de persoane au locuinte de serviciu. De cea mai scumpa locuinta de serviciu beneficiaza directorul Institutului Cultural Roman, Andrei Marga, chiria sa ajungand la 2.094,81 de lei pe luna. El are o locuinta cu patru camere cu o suprafata de 319,80 metri patrati.

Institutiile in care sunt angajati chiriasii suporta doar contravaloarea chiriei, intretinerii si utilitatilor, dar nu mai mult de 1550 lei/luna, diferenta fiind suportata de chiriasi, precizeaza RA-APPS.

Premierul Ponta a anuntat ca numarul locuintelor de serviciu ale Regiei Protocolului de Stat ar trebui redus la 20-50 de apartamente pentru demnitari, la care sa se adauge inca zece vile de protocol pentru seful statului, presedintii Parlamentului si prim-ministru, iar restul activelor sa fie vandute.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1840 ori