Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Nereguli mari pe litoral: 10 hoteluri au fost inchise si sute de kg de mancare au fost retrase de la vanzare

Nereguli mari pe litoral: 10 hoteluri au fost inchise si sute de kg de mancare au fost retrase de la vanzare
O vacanta pe litoral poate fi o aventura in sine, incepand cu locul de cazare si terminand cu mancarea cumparata de la toneta, supermarket sau restaurant. Autoritatile au dat, zilele trecute, amenzi in valoare de zeci de mii de lei pentru neregulile gasite si chiar au inchis 10 hoteluri, oprind temporar activitatea si intr-o pizzerie.

Astfel, doua hoteluri din Mamaia si opt din Neptun-Olimp au fost amendate si inchise in perioada 5 - 10 iulie, pentru "numeroase deficiente", a anuntat Ministerul Turismului, conform News.ro.

Cele zece hoteluri inchise sunt: Hotel National (Mamaia), Hotel Unirea (Mamaia), Hotel Banat (Olimp), Hotel Clabucet (Neptun), Hotel Romanta (Neptun), Hotel Balea (Neptun), Hotel Terra (Neptun), Hotel Caraiman (Neptun), Hotel Craiova (Neptun) si Hotel Slatina (Neptun).

"La controalele efectuate s-au constatat numeroase deficiente, printre care: fatada deteriorata, mobilier uzat, instalatii si obiecte sanitare din baile aferente spatiilor de cazare uzate si patate, mocheta holurilor de acces catre spatiile de cazare si cea din spatiile de cazare uzata si deteriorata, saltele uzate, deteriorate si patate, tamplaria, feroneria ferestrelor si usile spatiilor de cazare, uzate", se arata in comunicatul ministerului.

Pe de alta parte, inspectorii sanitar-veterinari si pentru siguranta alimentelor au dat, in saptamana 3 - 9 iulie, amenzi de aproape 80.000 de lei unitatilor de alimentatie de pe litoral si au retras de la comercializare peste 300 de kilograme de produse alimentare care nu puteau fi consumate, informeaza Mediafax.

In urma controalelor realizate in peste 230 de puncte (restaurante, pizzerii, fast-food-uri, braserii, baruri, cantine din tabere scolare, pensiuni, magazine alimentare, cofetarii si patiserii) s-au constatat o multime de probleme, cum ar fi: manipularea necorespunzatoare a produselor alimentare, comercializarea directa catre consumatorul final a produselor alimentare in spatii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea conditiilor de igiena in spatiile de productie, etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare sau depozitarea in conditii necorespunzatoare a acestora.

In total, au fost date 36 de amenzi, iar activitatea dintr-o pizzerie a fost suspendata temporar. ...citeste mai departe despre "Nereguli mari pe litoral: 10 hoteluri au fost inchise si sute de kg de mancare au fost retrase de la vanzare" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1427 ori