Iti plac ofertele 3 in 1? Vezi combinatia dintre un iaht, un elicopter si un avion

Sambata, 13 Iunie 2015, ora 00:00
4878 citiri
Iti plac ofertele 3 in 1? Vezi combinatia dintre un iaht, un elicopter si un avion
Foto: Vasily Klyukin

Credeai ca povestea Transformers o sa ramana doar pe marele ecran? Te-ai inselat! Un miliardar excentric din Rusia vrea sa construiasca un iaht care sa fie in acelasi timp ambarcatiune de lux, avion si elicopter.

Vasily Klyukin, unul dintre designerii de top ai Rusiei, a creionat un model de ambarcatiune care sa-i satisfaca toate cele trei dorinte, iar Monaco 2050, super-iahtul imaginat de el, ar putea sa influenteze industria de profil, relateaza CNN.

Pana acum, un super-iaht venea cu dotari standard de lux: club privat, piscina cu tersa spatioasa, cinematograf, salupe, garaj pentru limuzina si, eventual, un minisubmarin.

Klyukin vrea in schimb sa modifice viziunea clasica asupra ambarcatiunilor de lux printr-un proiect de top.

"Cu acest super-iaht pot trasa o directie de viitor pentru viziunea inginerilor navali", sustine designerul rus.

Monaco 2050 se limiteaza deocamdata la a pluti doar pe plansele si in imaginatia lui Klyukin, dar proiectul este cu adevarat vizionar.

Schita super-iahtului Monaco 2050 arata o ambarcatiune de lux cu punte superioara detasabila, capabila sa decoleze pe verticala pentru a indeplini functia de avion cu reactie sau cea de elicopter, in cazul unor deplasari pe distante mici.

Deocamdata Monaco 2050 nu a fost ofertat de niciun constructor de ambarcatiuni, dar Klyukin nu dispera. Rusul are in portofoliu alte creatii oroiginale carora, initial, nimeni nu le dadea sanse sa fie transpuse in realitate.

Printre acestea se numara, un iaht in forma de lebada, unul care imita vechile vase cu aburi de pe Mississippi si o ambarcatiune care seamana cu un zgarie-nori din New York.

#proiect superiaht futurist, #iaht cu elicopter si avion, #iaht Monaco 2050 , #Yachting