4 metode pentru stimularea creativității la copii

Miercuri, 14 Septembrie 2022, ora 17:44
574 citiri
4 metode pentru stimularea creativității la copii
FOTO: unsplash.com

Creativitatea este una dintre abilitățile naturale cu ajutorul căreia orice copil se exprimă, își conștientizează și înțelege potențialul. Această caracteristică personală reprezintă puterea care îl ajută pe cel mic să se îmbunătățească din punct de vedere intelectual, fizic și social într-o lume plină de provocări. Prin urmare, este necesar ca în procesul educativ să adoptăm metode și instrumente eficiente și să creăm un mediu propice pentru stimularea creativității.

Cum poți obține realizarea acestui deziderat? Folosește metode potrivite personalității copilului și descoperă mai jos câteva idei care te pot ajuta în acest sens.

Permite-i copilului să întrebe

Specialiștii estimează că, în medie, copiii adresează zilnic aproximativ 70 de întrebări:

  • operaționale – cereri de ajutor sau permisiunea de a face un lucru;
  • cognitive – întrebări despre lumea înconjurătoare, diferite acțiuni sau efecte, întrebări despre sine sau despre ceilalți;
  • sociale – legate de nevoi interpersonale.

În funcție de stimulii primiți din mediul în care trăiesc juniorii, complexitatea întrebărilor variază. Este foarte important ca solicitările să fie tratate cu seriozitate, oferind răspunsuri pe măsura puterii de înțelegere a celor mici, dar suficient de complexe pentru a le satisface întreaga curiozitate.

Prin căutarea de răspunsuri, copilul își îmbogățește vocabularul și cunoștințele, beneficiind în același timp de „materia primă” necesară imaginației și creativității. În definitiv, soluțiile problemelor sunt rezultanta unor procese cognitive fundamentate pe zestrea informațională dobândită treptat, cu fiecare experiență.

Acordă-i libertatea de a-și gestiona pasiunile

Pe măsură ce cresc, mai ales după vârsta de 2 ani, copiii au tendința naturală de deveni mai independenți și de a decide singuri ce vor să facă. Este esențial ca viața celor mici să nu devină obiectul unui control excesiv din partea adulților și orice pasiune care îi animă – în mod special dacă are legătură cu domeniul artelor – să fie încurajată frenetic. Aceste activități susțin dezvoltarea încrederii în sine și a dorinței de explorare a propriilor aptitudini.

Copiii au nevoie de confirmarea că alegerile le aparțin și le oferă dovada că sunt încurajați să-și descopere propria cale, iar ceea ce fac este pe cât de firesc, pe atât de important în creșterea personală. Decizia de a-și urma o pasiune presupune asumarea unui parcurs, a unui program, astfel încât aceasta să se materializeze; astfel, copilul devine responsabil și poate explora posibilități și oportunități noi.

Stimulează-i creativitatea prin activități artistice

Ceea ce unui adult i-ar putea părea, la prima vedere, o timidă tentativă de a produce un mic act artistic – desen, pictură, pas de dans etc. – pentru copil reprezintă începutul unei călătorii de relaționare cu sine și cu lumea. Pe măsură ce își dezvoltă abilitățile și înțelege concepte mai complexe, el va putea avansa în domeniul ales până la punctul în care poate decide să transforme un hobby într-o profesie.

Desenul sau pictura, de exemplu, sunt metode excelente pentru încurajarea simțului estetic, deoarece stimulează dezvoltarea intelectuală (percepția, memoria, concentrarea), coordonarea eficientă mână-ochi, finețea mișcărilor. Avantajul enorm al timpurilor moderne este acela de a le oferi copiilor opțiuni variate, precum acele tablouri de pictură pe numere de la krista.ro, care oferă un ghidaj performant și un rezultat cu adevărat spectaculos.

Acordă timp de calitate lecturilor

Cititul este una dintre cele mai importante abilități umane, cu reale beneficii în viața oricărui copil:

  • extinde aria de cunoștințe;
  • susține dezvoltarea creativității și a imaginației;
  • îmbunătățește vocabularul și capacitatea de comunicare;
  • încurajează creierul să adopte o flexibilitate sporită în abordarea problemelor și în găsirea rezolvărilor potrivite.

Specialiștii în educație susțin că e mai puțin relevantă tentativa de a-l învăța pe copil despre creativitate, dar este esențială crearea unui mediu care să încurajeze un mod de a gândi creativ. Dezvoltarea acestei abilități la copii depinde, în fapt, de găsirea echilibrului între libertatea de a-și folosi curiozitatea și dobândirea înțelegerii limitelor personale, între căutarea unor instrumente de lucru speciale și învățarea din fiecare experiență, oricât de neînsemnată ar părea.

#crativitate, #stimulare creativitate, #copii , #Stiri Lifestyle

Curs valutar

1 EUR = 4.9752 RON

-0.0007

1 USD = 4.5471 RON

-0.0050
  1. Reclamații de fraudă în Programul Casa Verde, deoarece bugetul s-a epuizat în timp record. Ce răspunde ministrul Mediului
  2. Cum ar fi putut fi păcălit softul de înregistrare în programul Casa Verde. „Se va folosi pe proprie răspundere”
  3. Ține pasul cu tendințele în mod sustenabil: 5 sfaturi pe care să le urmezi
  4. Cum să organizezi mai multe vacanțe pe an cu un buget redus
  5. Vrei să-ți îmbunătățești calitatea somnului? Uite cu ce să începi!
  6. Îți dorești să ai parte de un somn mai odihnitor? Descoperă TOP 3 sfaturi pentru a dormi mai bine!
  7. Se încinge lupta! De la cazinourile lui Trump la lupta pentru biroul oval
  8. Cum poți integra un taburet în orice spațiu astfel încât să obții un decor estetic
  9. Cum să alegi mobilierul ideal pentru living