Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

The Selfish Giant a castigat Marele Premiu al Festivalului International de Film Bucuresti

The Selfish Giant a castigat Marele Premiu al Festivalului International de Film Bucuresti


Filmul britanic "The Selfish Giant" (Uriasul cel egoist), regia Clio Barnard, a castigat miercuri seara Marele Premiu al celei de-a zecea editii a Festivalului International de Film Bucuresti - BIFF.

La Gala de inchidere a festivalului, care a avut loc la Cinema Studio din Capitala, pelicula britanica a castigat si Premiul Juriului Tanar oferit de un juriu format din liceenii Teona Galgotiu, Matei Gaginsky si Marc Solomon.

Marele Premiu oferit pentru cel mai bun film al festivalului a fost acordat, conform motivatiei juriului, pentru "un extraordinar film de debut (...) care analizeaza din perspectiva sociala clasa muncitoare, totul pe fundalul unei povesti credibile despre doi pusti prapaditi care incearca sa supravietuiasca indiferent prin ce metode".

Distinctia a fost inmanata producatorului Frank Mannion

Distinctia a fost inmanata producatorului Frank Mannion, prieten cu realizatorii peliculei castigatoare, care a promis ca va duce premiul castigatorilor.

"Sunt sigur ca producatorul Tracy O'Riordan si regizorul Clio Barnard vor fi foarte bucurosi pentru aceste doua premii", a spus Frank Mannion multumind organizatorilor festivalului.

Juriul festivalului, format din Elena Christodoulidou, Stephen Locke, Antonis Papadopoulos, Miroslav Momcilovic, Iulia Rugina si Constantin Popescu, a acordat premiul pentru Cea mai buna regie lui Sarah Polley pentru filmul "Povestile noastre" pentru "o excelent pusa in scena calatorie intre trecut si prezent, adevar si minciuni, amintiri si previziuni legate de viitor, o calatorie ce combina mijloacele narative perfect adaptare povestii si care transmite o avalansa de emotii".

Distinctia pentru Cea mai buna imagine i-a revenit romanului Oleg Mutu pentru filmul georgian "In Bloom", pentru "estetica speciala potrivita la perfectie unei povesti extrem de autentice ce se desfasoara intr-o societate sexista si opresiva si care, prin fiecare cadru, transmite o sensibilitate puternica si onesta".

Marele Premiu al Juriului a revenit filmului "Short Term 12"

Marele Premiu al Juriului a revenit filmului american "Short Term 12" in regia lui Destin Cretton, pentru "portretul convingator facut caminului pentru copii cu probleme si inspirat de tineretea scenaristului-regizor, pentru o poveste plina de emotii care exploreaza multiplele fatete ale acestor suflete cicatrizate".

Premiul criticii, oferit de un juriu compus din criticii de film Ileana Birsan si Cristi Luca si cinefilul Cristi Marculescu, a revenit peliculei "Upstream Color", regia Shane Carruth, iar Premiul publicului a fost acordat filmului "O zi din viata lui Nick Cave", o coproductie Australia-Marea Britanie, regia Iain Forsyth, Jane Pollard.

Juriul Festivalului International de Film Bucuresti a acordat si doua mentiuni speciale, acestea revenind actorului James McAvoy pentru rolul din filmul "Mizerie", in regia lui Jon S. Baird, si lui Johnny Marshall pentru sound design-ul filmului "Upstream Color" in regia lui Shane Carruth.

Premiul de excelenta al editiei aniversare a BIFF i-a fost acordat actorului Dan Nutu distinctia fiindu-i inmanata de consilierul general din CGMB, actorul Gabriel Fatu.

La finalul festivitatii de premiere, directorul festivalului, Dana Dimitriu Chelba, a primit din partea regelui Mihai o amfora la aniversarea a 10 editii de festival.

"Cadoul pe care vi-l aduc in aceasta seara doamna Dimitriu Chelba si colegilor dumneavoastra vine din partea Majestatii Sale care are 92 de ani si stiti ca la o anumita varsta fiecare an care se adauga este un fel de jubileu, un fel de aniversare, a fost creata o amfora in ziua in care regele a implinit 92 de ani si o ofer cu placere la aniversarea a zece ani de la deschiderea festivalului dorindu-va doar sa ajungeti cu el la 92 de editii, daca este posibil", a spus principele Paul cand a inmanat cadoul.

Seara s-a incheiat cu proiectia extraordinara a celui mai recent film al actorului devenit regizor Guillaume Canet, "Blood Ties", care a avut premiera oficiala la Cannes in 2013.

Festivalul International de Film Bucuresti este organizat de Fundatia Charta si se desfasoara cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al Institutului Cultural Roman, al Primariei Municipiului Bucuresti si al Uniunii Cineastilor din Romania, sub Inaltul Patronaj Principelui Radu al Romaniei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1265 ori