Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ikea pregateste masa care te invata sa gatesti (Video)

Ikea pregateste masa care te invata sa gatesti (Video)


Masa Table for Living se anunta extrem de utila, mai ales daca nu ai mare experienta in bucatarie si nici timp sa o acumulezi. Tot ce ai de facut este sa pozitionezi pe blatul de lucru ingredientele pentru un fel de mancare.

O camera amplasata deasupra mesei va inregistra fiecare leguma sau bucata de carne asezate acolo, imaginile fiind distribuite spre identificare catre computerul tau personal.

In doar cateva zeci de secunde, un program software va fi capabil sa identifice ingredientele si sa iti transmita cele mai bune retete depistate in baza de date.

Nici macar nu va fi nevoie sa parasesti bucataria pentru ca imaginile vor fi proiectate, prin intermediul aceluiasi dispozitiv montat deasupra, direct pe tablia mesei Ikea.

Va mai dura pana cand iti vei putea instala masa inteligenta de la Ikea in bucataria ta, dar designul si functiile adaugate celui mai banal mobilier din bucatarie se anunta uluitoare.

In primul rand masa inteligenta Table for Living de la Ikea este capabila sa detecteze ingredientele. In al doilea rand, masa iti poata da si cea mai buna reteta pentru ce ai pe masa. Nu in ultimul rand, vei economisi mancarea printr-o buna portionare a ingredientelor, sustin reporterii Bloomberg.

Geniala idee ii apartine lui Marcus Engman, directorul de design al firmei din Suedia. Timp de doi ani, Ikea si echipa de designeri de la Ideo au lucrat continuu la produsul care promite sa revolutioneze viata in bucatarie incepand cu... 2025.

Nu ne ramane decat sa speram ca productia in serie va putea fi lansata mult mai devreme.

Principala problema pentru Engman si echipa lui este cum sa produca mobilierul inteligent de bucatarie in serie fara ca pretul mesei Table for Living sa il depaseasca pe cel al unei mese de bucatarie obisnuite.

Partea buna este ca prognoza analistilor de piata arata o crestere continua a cererii pentru ustensilele si mobilierul de bucatarie, piata de profil urmand sa creasca cu 5,5% numai in cursul anului viitor.

Pentru specialistii in design interior, asa cum este profesorul Nadia Elrokhsy de la Parsons School of Design, vestea este la fel de imbucuratoare, dispozitivul inteligent din bucatarie putand sa duca la o mai buna gestionare a resurselor de hrana.

Insa, Marcus Engman nu vrea sa grabeasca lucrurile. "Cand te ocupi de astfel de proiecte, cel mai greu lucru este sa ajungi la un pret mic de fabricatie. Noi suntem Ikea, nu vrem sa punem in vanzare solutii scumpe", a precizat directorul de design al firmei suedeze.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 2267 ori