Reguli noi pentru chiriași și proprietarii de locuințe închiriate. Ce obligații au începând cu data de 10 iunie

Vineri, 09 Iunie 2023, ora 19:42
248 citiri
Reguli noi pentru chiriași și proprietarii de locuințe închiriate. Ce obligații au începând cu data de 10 iunie
FOTO Arhivă Ziare.com

Chiriaşii şi proprietarii de locuințe închiriate trebuie să cunoască o serie de reguli noi, care se aplică din iunie 2023.

Proprietarii vor trebui să-i însoțească pe chiriași la autorități, pentru a-i lua în spațiu în maxim 15 zile (față de 30 de zile cât era înainte) și pentru a se face înscrierea adresei în cartea de identitate.

În plus, perioada în care românii proprietari de apartamente pot face acest lucru s-a micșorat de la 30 de zile la 15 zile.

Legea spune acum că gazda unei persoane care nu a făcut demersurile pentru a-și schimba adresa din actul de identitate cu cea la care locuiește de fapt va trebui, atunci când trec mai mult de 15 zile de când s-a făcut mutarea, să o însoțească la serviciul de evidență a persoanelor, pentru a o lua în spațiu. Noua prevedere apare într-o lege care se va aplica din 10 iunie, potrivit Antena 3.

„Persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) (15 zile – n. red.) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu”.

De la obligația de a-și schimba adresa din actul de identitate sunt exceptate persoanele ce locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic.

În cazul în care nu este respectată noua obligație, autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 75 și 150 de lei. ...citeste mai departe despre "Reguli noi pentru chiriași și proprietarii de locuințe închiriate. Ce obligații au începând cu data de 10 iunie" pe Ziare.com

#chiriasi, #proprietari, #regului, #lege , #Stiri Casa