Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cultura romaneasca va fi promovata la Torino pentru cel de-al saselea an consecutiv

Cultura romaneasca va fi promovata la Torino pentru cel de-al saselea an consecutiv


Institutul Cultural Roman (ICR), prin Centrul National al Cartii, si Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia organizeaza, pentru al saselea an consecutiv, participarea tarii noastre la Salonul International de Carte de la Torino, in perioada 8-12 mai.

La cea mai importanta manifestare de profil din Italia, Romania va avea un stand cu tema "Segnali positivi: La Romania al Salone del Libro 2014"/ "Semnale pozitive: Romania la Salonul de Carte 2014".

Potrivit site-ului ICR, standul Romaniei, cu o suprafata de 70 metri patrati, va fi realizat dupa un concept inspirat de tema principala a editiei din acest an a Salonului, "Il Bene/ Binele".

Situat in Pavilionul 3 R06-S05, standul Romaniei va cuprinde: un spatiu dedicat vanzarii de carte, organizat cu sprijinul Grupului Librarium; un spatiu destinat evenimentelor literare; o cabina radio care va gazdui echipa Radio Torino International, unul dintre parteneri media ai participarii Romaniei la Salonul de Carte, si un punct de informare turistica organizat in parteneriat cu Biroul National de Turism al Romaniei in Italia.

Promovarea literaturii romane in Italia

Pe parcursul celor cinci zile, atat la standul Romaniei, cat si in alte sali vor fi organizate manifestari care au scopul de a promova relatiile bilaterale in domeniile literatura, traduceri si politici editoriale.

De asemenea, se doreste stimularea interesului specialistilor, editorilor si traducatorilor pentru literatura romana, contacte directe intre scriitorii invitati si publicul larg, precum si pastrarea legaturii comunitatii romanesti cu valorile culturale ale tarii de origine.

Astfel, manifestarile organizate de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia pe parcursul desfasurarii Salonului International de Carte de la Torino vor reuni peste 50 de invitati: scriitori romani, romanisti, traducatori de literatura romana in limba italiana, istorici, jurnalisti si reprezentanti ai unor edituri italiene.

Organizarea anuala a prezentei Romaniei la Salonul International de Carte de la Torino se inscrie in strategia Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia privind promovarea literaturii romane in Italia.

Tara invitata de onoare la editia din acest an a Salonului este Sfantul Scaun.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1542 ori