Dan Balan, desemnat cel mai bun interpret la premiile Music Box din Rusia

Sambata, 23 Noiembrie 2013, ora 11:40
1190 citiri
Dan Balan, desemnat cel mai bun interpret la premiile Music Box din Rusia

Cantaretul Dan Balan a fost desemnat, marti, la o gala organizata la palatul Kremlin din Moscova, invingator la categoria "cel mai bun interpret" a premiilor rusesti Music Box, potrivit unui comunicat.

Fanii au fost cei care au hotarat castigatorul, iar cu ajutorul lor artistul a reusit sa adune cele mai multe voturi dintre toti nominalizatii - Ivan Dorn, Irakli, Timati si Dima Bilan -, adica dublu fata de locul al doilea, pe care s-a situat Bilan. Perioada de votare a durat patru luni.

Premiile Music Box, organizate in premiera de postul de radio cu acelasi nume, sunt, pe piata muzicala din Rusia, echivalentul trofeelor MTV.

Pe langa succesul din Rusia, Dan Balan este in continuare unul dintre cei mai apreciati artisti din Romania. Cantaretul a lansat la inceputul lunii iulie un videoclip pentru piesa "Lendo Calendo", cantata impreuna cu interpreta Tany Vander si cu rapperul american Brasco.

Dan Balan, fost membru al trupei O-zone, care s-a destramat in 2005, a ales o cariera solo la Los Angeles, iar in prezent traieste la New York.

De atunci au urmat hiturile "Crazy Loop" (piesa inclusa pe compilatii din Spania, Olanda si Japonia), "Chica Bomb" (nominalizata la Europe Music Awards 2010 la categoria "Best Romanian Act"), "Justify Sex" si "Freedom".

#Dan Balan Music Box, #Dan Balan Rusia , #Muzica