Până când s-a extins perioada în care nu se dau amenzi pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional e-Factura

29 Martie 2024 - Până când s-a extins perioada în care nu se dau amenzi pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional e-Factura

Ministerul Finanțelor extinde perioada în care nu se aplică sancțiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional

Curierul national 254

422 milioane lei pentru deblocarea Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Ce promite Ministerul Dezvoltării cu noile fonduri

21 Martie 2024 - 422 milioane lei pentru deblocarea Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Ce promite Ministerul Dezvoltării cu noile fonduri

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 422.371.247,65 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 378 de obiective finanţate prin Programul

Se lansează aplicația Registrul unic național privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan

29 Februarie 2024 - Se lansează aplicația Registrul unic național privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan

Aplicaţia Registrul unic naţional privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan va fi publică pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR),

România, cu temele făcute pe jumătate în fața Comisiei Europene. Criticile dure și recomandările urgente de reformă privind planul național pentru energie și climă

30 Decembrie 2023 - România, cu temele făcute pe jumătate în fața Comisiei Europene. Criticile dure și recomandările urgente de reformă privind planul național pentru energie și climă

Comisia Europeană a exprimat nemulțumiri serioase față de modul în care România a prezentat proiectul revizuit al Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice

Peste 62.000 de locuri de muncă vacante la nivel național. În ce domenii sunt cele mai multe oferte de angajare

13 Decembrie 2023 - Peste 62.000 de locuri de muncă vacante la nivel național. În ce domenii sunt cele mai multe oferte de angajare

Peste 62.400 de locuri de muncă vacante sunt disponibile la nivel naţional, iar angajatorii din Spaţiul Economic European oferă 120 de posturi, prin intermediului reţelei Eures România, arată

Peste 50.000 de locuri de muncă, disponibile la nivel național. Principalele oferte ale angajatorilor

06 Decembrie 2023 - Peste 50.000 de locuri de muncă, disponibile la nivel național. Principalele oferte ale angajatorilor

Peste 56.000 locuri de muncă sunt disponibile, în prezent, la nivel naţional, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin reţeaua Eures România, informează

Proiect unic în România. Se deschide primul Centru Naţional de Educaţie Montană

05 Decembrie 2023 - Proiect unic în România. Se deschide primul Centru Naţional de Educaţie Montană

Asociaţia Montană Carpaţi (AMC) şi Salvamont România vor deschide, într-un parteneriat unic, porţile primului Centru Naţional de Educaţie Montană, în inima Parcului Natural Bucegi.

Zeci de mii de firme, dizolvate la nivel național în primele 9 luni din 2023. Care este cel mai afectat domeniu

19 Noiembrie 2023 - Zeci de mii de firme, dizolvate la nivel național în primele 9 luni din 2023. Care este cel mai afectat domeniu

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 5,5% în primele nouă luni din 2023, până la 28.146, faţă de 26.679 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al

Investiţie de peste 100 de milioane de euro pentru Muzeul Naţional de Istorie: ”Să reprezinte o motivaţie pentru tânăra generaţie”

15 Noiembrie 2023 - Investiţie de peste 100 de milioane de euro pentru Muzeul Naţional de Istorie: ”Să reprezinte o motivaţie pentru tânăra generaţie”

Investiţia de peste 100 de milioane de euro pentru Muzeul Naţional de Istorie a României este finanţată prin Acordul - cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului

Se întâmplă în România. Modernizarea unui drum național, blocată timp de 13 ani. Rezilierea contractului, validată în justiție

14 Noiembrie 2023 - Se întâmplă în România. Modernizarea unui drum național, blocată timp de 13 ani. Rezilierea contractului, validată în justiție

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova anunţă, marţi seară, că a câştigat definitiv un proces pentru rezilierea unui contract care viza reabilitarea DN 67 B

Celco - lider național în domeniul producției de BCA

10 August 2023 - Celco - lider național în domeniul producției de BCA

Piața construcțiilor s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani, iar unul dintre materialele pe care constructorii se bazează din ce în ce mai mult este BCA-ul. BCA-ul este un material cu

Serviciul de plati de facturi un-doi Centru de Plati este prezent si in peste 10.000 de magazine la nivel national

01 Iulie 2021 - Serviciul de plati de facturi un-doi Centru de Plati este prezent si in peste 10.000 de magazine la nivel national

un-doi Centru de Plati introduce noi servicii in aplicatie: plata pentru eliberarea permisului auto, a certificatului de inmatriculare si a vinietei pentru Ungaria

El Salvador, prima tara care adopta Bitcoin ca modalitate de plata la nivel national

10 Iunie 2021 - El Salvador, prima tara care adopta Bitcoin ca modalitate de plata la nivel national

El Salvador devine prima tara care, in mod oficial, adopta o criptomoneda ca forma de plata pentru bunuri si servicii la nivel national. Legea Bitcoin a fost aprobata cu o super-majoritate in

Uniunea Europeana pregateste sanctiuni pentru Minsk. Operatorul aerian national din Belarus, in vizor

01 Iunie 2021 - Uniunea Europeana pregateste sanctiuni pentru Minsk. Operatorul aerian national din Belarus, in vizor

Uniunea Europeana pregateste sanctiuni pentru operatorul aerian national din Belarus si o duzina de oficiali din sectorul aviatic, au declarat trei diplomati, o masura care va fi luata inaintea

Planul National de Redresare si Rezilienta urmeaza sa fie depus oficial la Comisia Europeana astazi. PNRR, prezentat public in 2 iunie

31 Mai 2021 - Planul National de Redresare si Rezilienta urmeaza sa fie depus oficial la Comisia Europeana astazi. PNRR, prezentat public in 2 iunie

Planul National de Redresare si Rezilienta urmeaza sa fie depus oficial, astazi, la Comisia Europeana, acesta urmand sa fie prezentat public in 2 iunie. Ministrul Investitiilor si Proiectelor

Klaus Iohannis a convocat o sedinta pe tema Planului National de Redresare si Rezilienta. Cine participa la intalnire

26 Aprilie 2021 - Klaus Iohannis a convocat o sedinta pe tema Planului National de Redresare si Rezilienta. Cine participa la intalnire

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a convocat o sedinta luni, 26 aprilie, la ora 16.00, la Cotroceni, pe tema Planului National de Redresare si Rezilienta.

Pe ce merg banii din Planul National de Relansare: Patru elicoptere medii grele pentru SRI

20 Martie 2021 - Pe ce merg banii din Planul National de Relansare: Patru elicoptere medii grele pentru SRI

Romania urmeaza sa achizitioneze patru elicoptere medii grele pentru Serviciul Roman de Informatii (SRI), conform celei mai recente variante a Planului National de Relansare si Rezilienta (PNRR), ce

Finul baronului Ionel Arsene a castigat un contract de 120 de milioane de euro pentru modernizarea unui drum national. Ministrul Transporturilor a trimis corpul de control la CNAIR

13 Ianuarie 2021 - Finul baronului Ionel Arsene a castigat un contract de 120 de milioane de euro pentru modernizarea unui drum national. Ministrul Transporturilor a trimis corpul de control la CNAIR

Compania Aqua Parc, detinuta de finul baronului Ionel Arsene, Gheroghe Vlasie, judecat pentru constituirea unui grup infractional organizat, a castigat contractul pentru modernizarea DN 71 Baldana -

Rata somajului la nivel national in luna noiembrie a scazut la 5,1%. Numarul barbatilor fara loc de munca l-a depasit pe cel al femeilor

08 Ianuarie 2021 - Rata somajului la nivel national in luna noiembrie a scazut la 5,1%. Numarul barbatilor fara loc de munca l-a depasit pe cel al femeilor

Rata somajului la nivel national, in forma ajustata sezonier, a fost de 5,1% in noiembrie 2020, in scadere cu 0,2 puncte procentuale fata de cea inregistrata in luna precedenta, respectiv 5,3%,

Aproape 34.000 de locuinte au fost finalizate in primele 9 luni la nivel national, mai putine cu circa 13.000 fata de perioada corespunzatoare a anului precedent

10 Decembrie 2020 - Aproape 34.000 de locuinte au fost finalizate in primele 9 luni la nivel national, mai putine cu circa 13.000 fata de perioada corespunzatoare a anului precedent

Un numar de 33.571 de locuinte au fost finalizate in primele noua luni ale anului, in scadere cu 12.866 locuinte fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, potrivit datelor provizorii

Ministrul Fondurilor Europene: "O cincime din Autostrada Ungheni - Iasi - Targu Mures va fi realizata cu bani din Planul National de Rezilienta"

02 Decembrie 2020 - Ministrul Fondurilor Europene: "O cincime din Autostrada Ungheni - Iasi - Targu Mures va fi realizata cu bani din Planul National de Rezilienta"

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Bolos, a declarat miercuri, 2 decembrie, la Iasi, ca aproximativ 60 de kilometri din Autostrada Ungheni - Iasi - Targu Mures vor avea ca finantare Planul

Marcel Bolos: Transporturile si schimbarile climatice au cea mai mare alocare din Planul National de Redresare si Rezilienta

26 Noiembrie 2020 - Marcel Bolos: Transporturile si schimbarile climatice au cea mai mare alocare din Planul National de Redresare si Rezilienta

Din cele peste 30 de miliarde de euro de care Romania va beneficia, transporturile si schimbarile climatice au cea mai mare alocare din Planul National de Redresare si Rezilienta, a anuntat ministrul

LIVE TEXT Lansarea Planului National de Redresare si Rezilienta. Iohannis: "Rolul consultarilor e de a construi impreuna Romania de maine". Orban: "In urmatorii ani vom avea parte de o dezvoltare accelerata"

26 Noiembrie 2020 - LIVE TEXT Lansarea Planului National de Redresare si Rezilienta. Iohannis: "Rolul consultarilor e de a construi impreuna Romania de maine". Orban: "In urmatorii ani vom avea parte de o dezvoltare accelerata"

Presedintele Klaus Iohannis participa, joi, 26 noiembrie, la lansarea proiectului Planului National de Redresare si Rezilienta.

Ciolacu sustine ca sistemul sanitar trebuie sa aiba 9,5% din PIB si cere pact national pe sanatate, asumat de toate fortele politice

18 Noiembrie 2020 - Ciolacu sustine ca sistemul sanitar trebuie sa aiba 9,5% din PIB si cere pact national pe sanatate, asumat de toate fortele politice

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma ca isi doreste ca "pactul pentru sanatate" sa respecte unele reguli clare, intre care alocarea pentru sistemul sanitar a aproximativ 9,5 la suta din Produsul

Nelu Tataru exclude un lockdown national: "Daca impunem restrictii, le impunem la nivel local"

31 Octombrie 2020 - Nelu Tataru exclude un lockdown national: "Daca impunem restrictii, le impunem la nivel local"

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a declarat sambata ca nu se pune problema unui lockdown la nivelul Romaniei din cauza noului coronavirus, dar vor fi impuse restrictii suplimentare, in functie de

VIDEO Raed Arafat: Evenimentele private sunt interzise la nivel national in spatiile inchise si publice

14 Octombrie 2020 - VIDEO Raed Arafat: Evenimentele private sunt interzise la nivel national in spatiile inchise si publice

Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene, Raed Arafat, secretar de stat, si Ludovic Orban, premierul Romaniei, au sustinut o conferinta de presa in urma sedintei de guvern de miercuri, 14

O comuna din Maramures ar putea fi declarata statiune turistica de interes national. Alte 13 localitati, ar putea deveni statiuni turistice de interes local

04 Octombrie 2020 - O comuna din Maramures ar putea fi declarata statiune turistica de interes national. Alte 13 localitati, ar putea deveni statiuni turistice de interes local

Ocna Sugatag din judetul Maramures ar putea fi atestata ca statiune turistica de interes national, potrivit unui proiect de Hotarare publicat de Ministerul Economiei, prin care totdata isi propune sa

Institutul National de Statistica: Volumul lucrarilor de constructii a crescut in 2020, cele mai multe santiere fiind deschise pentru reparatii

16 Septembrie 2020 - Institutul National de Statistica: Volumul lucrarilor de constructii a crescut in 2020, cele mai multe santiere fiind deschise pentru reparatii

Volumul total al lucrarilor de constructii a crescut, atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata, in primele sapte luni ale anului, comparativ cu aceeasi perioada din 2019, majorarea fiind

VIDEO Orban anunta o intrunire a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta: "Vom discuta regulile de campanie pentru alegerile locale si reluarea activitatii in spatii inchise de tip restaurant"

25 August 2020 - VIDEO Orban anunta o intrunire a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta: "Vom discuta regulile de campanie pentru alegerile locale si reluarea activitatii in spatii inchise de tip restaurant"

Ludovic Orban a anuntat ca va avea loc miercuri o sedinta a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta (CNSU), unde va fi completata hotararii de Guvern pentru starea de alerta prin care sa fie

Institutul National de Statistica: Inflatia a ajuns in iulie la 2,8%. Mancarea s-a scumpit cu 5,57%

12 August 2020 - Institutul National de Statistica: Inflatia a ajuns in iulie la 2,8%. Mancarea s-a scumpit cu 5,57%

Rata anuala a inflatiei a urcat la 2,8% in luna iulie a acestui an, de la 2,6% in iunie, in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 5,57%, serviciile cu 3%, iar marfurile nealimentare

Top 3 știri din presa centrală

Prețul pâinii a explodat în România. Cât a ajuns să coste o franzelă
Preturile alimentelor continua sa creasca in Romania. Pretul painii in Romania a fost cu 25,2% mai mare in luna august 2022 decat in luna...

Îngroziți de facturi, românii vor panouri fotovoltaice la bloc: "Să fie montate deasupra geamurilor și pe plafonul balconului"
Facturile mari la energia alectrica reprezinta unul dintre subiectele fierbinti ale acestei perioade, dupa ce sute de romani s-au trezit ca au de...

Cum a ajuns un kilogram de zahăr să coste 6 lei. Ce produse s-au mai scumpit enorm. ”Specula apare când crește cererea”
Reprezentantii Asociatiei Pro Consumatori au transmis ca pretul zaharului s-a dublat in ultima luna. Motivul, sustin acestia, este cererea...
Top:   7 zile 30 zile
  1. Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”
  2. Samsung Galaxy S24 FE: smartphone-ul de buget al companiei. Cu ce specificații vine
  3. Cel mai mic consum de electricitate din istoria României. Când s-a întâmplat și care sunt motivele acestei scăderi
  4. România, în topul european al unui sector economic cheie. Producția a crescut mai mult decât în zona euro
  5. Alertă de securitate: vulnerabilități critice descoperite în televizoarele LG
  6. Liderii infantili ai lumii provoaca un nou conflict militar. Dupa Rusia si Ucraina au venit la rand Israel contra Iran și a majoritatii Orientului Apropiat
  7. Inundații severe în Dubai: Ce rol a jucat programul de însămânțare a norilor
  8. Noua țintă a conspiraționiștilor: ”Mașinile electrice, bombe amorsate”. De ce fake news-ul periclitează progresul
  9. Aliații lui Putin și amenințarea serioasă asupra democrațiilor occidentale. Cristian Felea: China și Rusia sunt interesate de dominație, un „neo-sclavagism” cu altă față VIDEO
  10. Domeniile unde există o lipsă cronică de angajați: ”Ne facem singuri țară bananieră, dar realitatea din teren este alta”