Crestere spectaculoasa a vanzarilor Zentiva in Romania

Marti, 31 Octombrie 2006, ora 10:34
1120 citiri

Vanzarile companiei Zentiva la nivel global au crescut pe primele noua luni cu 19,1%, ajungand la 348,18 milioane euro, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2005, dar in Romania au crescut de zece ori, pana la 61,89 milioane de euro.Evolutia a fost determinata in principal de achizitia anul trecut, a companiei Sicomed, 65,5% din vanzarile Zentiva in Romania, a doua piata ca marime, fiind bazate pe produsele fostei companii romanesti, dintre care cea mai mare contributie au avut-o produsele Algocalmin, Antinevralgic P si Dicarbocalm. Algocalmin a intrat de altfel in topul celor mai bine vandute medicamente ale grupului ceh la nivel mondial, fiind situat pe locul sase, cu vanzari de peste 6 milioane de euro.

Pe celelalte doua piete cheie ale companiei in afara de Romania, adica Rusia si Polonia, vanzarile au crescut cu 83,2% si respectiv 44,9%. Potrivit oficialilor companiei, aceasta crestere rapida inregistrata de Zentiva in Polonia a condus la trecerea pietei poloneze, pe locul trei al celor mai importante piete ale grupului, in locul celei slovace, dupa Cehia si Romania.

Produsele farmaceutice reprezinta 98 la suta din vanzarile totale ale Zentiva, in crestere fata de nivelul de 88 la suta in perioada similara a anului 2005.

Vanzarile de medicamente eliberate pe baza de prescriptie medicala au crescut cu 26,2 la suta, in timp ce vanzarile de produse fara prescriptie (OTC) au crescut cu 60,6 l suta. Aceasta evolutie se datoreaza promovarii active a portofoliului de produse generice moderne in segmentul de asistenta primara, au explicat oficialii companiei, care au adaugat ca evolutia semnificativa a medicamentelor OTC s-a datorat in parte ponderii mult mai importante pe care o detine Zentiva pe acest segment de piata din Romania.

Piata din Cehia a confirmat tendinta de crestere - vanzarile trimestriale au inregistrat o crestere de 0,3% comparativ cu perioada similara din anul precedent. In primul trimestru s-a consemnat o scadere de 16,6%, provocata de actiunile guvernului de reducere a costurilor din sistemul de sanatate.

In primele noua luni ale anului 2006 pietele mai noi ale grupului, cum ar fi Ucraina, Bulgaria si tarile Baltice au inregistrat progrese fata de anul 2005, in Ucraina, vanzarile crescand cu 31%, cele din Bulgaria cu 86%, in timp ce in tarile Baltice cresterea a fost de 11%.

Profitul net atribuit actionarilor Zentiva s-a ridicat la 1.549,4 milioane coroane cehe (54,64 milioane euro), in crestere cu 3,9% in primele noua luni din 2006.

Oficialii companiei, estimeaza ca rata de crestere a vanzarilor pentru anul 2006 se va dubla fata cea a anului 2005, intr-o mare parte si datorita produselor noi ce vor mai fi lansate pana la sfarsitul acestui an.

Compania ceha este cotata la Bursele din Praga si Londra. Potrivit Cegedim, Zentiva ocupa locul sase pe piata de medicamente din Romania, dupa cel de-al doilea trimestru al anului, cu o cota de 6,3 la suta.Actionarul majoritar al companiei este grupul francez Sanofi-Aventis cu 24,9 la suta din titluri.

Zentiva are peste 4.200 de angajati si trei facilitati de productie in Cehia, Slovacia si Romania. Compania ceha este prezenta in Romania din anul 2003 pe piata medicamentelor generice. La finalul anului trecut, Zentiva a achizitionat compania Venoma Holdings Limited, care detinea un pachet de 51 la suta din actiunile Sicomed. Ulterior, compania a lansat o oferta publica pentru achizitionarea a 204,39 milioane de actiuni, reprezentand 46 la suta din capitalul social al Sicomed. In urma acestei operatiuni, Zentiva a ajuns la 75 la suta.

NewsIn