Wizz Air a transportat in Romania in T1 582.000 de pasageri

Miercuri, 19 Mai 2010, ora 16:51
2143 citiri
Wizz Air a transportat in Romania in T1 582.000 de pasageri

Operatorul aerian low-cost Wizz Air a transportat din si spre Romania 582.000 de pasageri in primele trei luni din acest an, cu 33% mai mult decat in primele trei luni ale anului trecut, a raportat miercuri compania, informeaza NewsIn.

La nivel international, numarul de pasageri transportati in ultimele 12 luni a depasit 8,4 milioane, echivalent unei crestere cu 30% de la an la an. In aceeasi perioada Wizz Air a transportat din si spre Romania peste 1,76 milioane de pasageri.

"Doi dintre principalii factori care au stat la baza cresterii sunt dezvoltarea constanta a retelei de zbor si capacitatea Wizz Air de a raspunde rapid cererii pietei. Cele mai noi destinatii anuntate de companie din Bucuresti si Cluj-Napoca sunt Cuneo Torino, Zaragoza, Pisa si Weeze Dusseldorf, din Timisioara Forli Bologna, iar exclusiv din Cluj-Napoca, Alicante", potrivit reprezentantilor companiei. Wizz Air a aniversat miercuri sase ani de operare la nivel european.

De la decolarea primului zbor, pe 19 mai 2004, de la Katowice (sudul Poloniei) compania opereaza in prezent de la 12 baze din Polonia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Ucraina si Cehia.

Flota Wizz Air este compusa in prezent din 30 de aeronave Airbus A320.

Numarul de aeronave utilizate de companie va ajunge la 34 in vara, doua dintre acestea urmand sa fie alocate bazelor din Romania. Flota care deserveste piata locala va creste astfel la opt aeronave.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor...
Veste bună pentru șoferii de mașini electrice! Google Maps anunță noi funcții
Veste bună pentru șoferii de mașini electrice! Google Maps anunță noi funcții
Google Maps a anunțat introducerea unor noi funcții, dedicate în special utilizatorilor de mașini electrice. Îmbunătățirile vizează facilitarea accesului la informații despre stațiile...
#air, #crestere, #pasageri, #transport, #wizz , #stiri Wizz Air