WhatsApp a implementat o funcționalitate nouă care va îmbunătăți semnificativ gestionarea conversațiilor în aplicație, mai ales în grupurile mari unde fluxul de mesaje poate fi ridicat.
Această nouă caracteristică, inspirată de opțiunile similare de pe platformele Discord și Telegram, le permite utilizatorilor să fixeze până la trei mesaje în cadrul unei conversații pentru a le evidenția, scrie WhatsApp.
Funcția de fixare a mesajelor, care a fost introdusă inițial la sfârșitul anului trecut, permitea până de curând fixarea unui singur mesaj. Recent, limita a fost extinsă la trei mesaje, după o perioadă de testare în care utilizatorii au avut posibilitatea să fixeze până la cinci conversații în fereastra Chats. Această modificare este acum disponibilă pentru toți utilizatorii platformei la nivel global.
Cum se poate fixa un mesaj pe WhatsApp
Utilizatorii pot fixa mesaje pentru perioade determinate, precum una, șapte sau 30 de zile. Procesul este simplu: prin apăsare lungă pe mesajul dorit și selectarea opțiunii „Pin” din meniul cu trei puncte. De asemenea, administratorii de grup pot reglementa dacă participanții au permisiunea de a fixa mesaje.
Dacă utilizatorii doresc să înlăture un mesaj fixat, pot face acest lucru din același meniu, funcția oferind flexibilitate în gestionarea spațiului de conversație.
Pe lângă fixarea mesajelor, WhatsApp permite și marcarea lor cu stea, o funcție care nu are limită de utilizare și care face mesajele marcate vizibile doar pentru utilizatorul care le-a selectat.
...citeste mai departe despre "Se schimbă WhatsApp. O funcție nouă va fi introdusă pentru a îmbunătăți semnificativ gestionarea conversațiilor" pe Ziare.com