Afacerile Best Distribution au crescut anul trecut cu circa 25%

Marti, 18 Mai 2010, ora 15:22
1613 citiri
Afacerile Best Distribution au crescut anul trecut cu circa 25%

Importatorul si distribuitorul de jocuri pentru console si pentru PC Best Distribution a avut in 2009 o cifra de afaceri de 7,2 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 25%, fata de afacerile realizate in 2008, a anuntat marti compania, intr-un compunicat preluat de NewsIn.

"Evolutia se datoreaza extinderii portofoliului de produse, dar si maximizarii eforturilor de vanzari. O parte importanta din crestere se explica prin reprezentarea oficiala a unor publisheri pe piata jocurilor video din Bulgaria, dar si dezvoltarii pietei din tara noastra cu aproximativ 5 procente", a declarat directorul general al Best Distribution, Andrea Allardin.

Cele mai mari vanzari au fost inregistrate in Bucuresti, unde gamerii au cumparat aproximativ 40% din cantitatea totala de jocuri pusa pe piata de Best Distribution, urmatorul oras in clasament fiind Constanta, cu aproximativ 7%.

De asemenea, incepand din 2009, Best Distribution este prezent cu jocuri in reteaua de benzinarii OMV si in Librariile Carturesti.

"Asa cum anticipam anul trecut, oamenii, in perioada de criza, au stat mai mult in casa, timpul liber fiind acoperit cu activitati recreative de tip ‹‹home entertainment››, printre care si jocurile video.

Aceasta este una dintre explicatiile pentru care a crescut consumul total de jocuri", considera Andreea Allardin.

Best Distribution isi propune pentru 2010 extinderea portofoliului de produse, prin aducerea si promovarea pe piata din Romania a peste 40 de titluri de la publisherul Disney, dar si cele mai cunoscute jocuri de la Warner Bros, cu care compania a semnat recent contractul de reprezentare pentru Romania.

"Ne dorim o crestere a business-ului in 2010 de 10%, bazandu-ne in principal pe promovarea pe care o vom face in acest an pentru titlurile clasice, World of Warcraft, Call of Duty sau FIFA, cu care deja am obisnuit publicul roman, dar si cu jocuri de la noii publisheri.

Daca luam in considerare datele de cercetare privind cresterea considerabila a vanzarilor de console in luna decembrie a anului trecut, acest fenomen ar trebui sa se reflecte si in cumpararea de jocuri compatibile, pasionatii avand deja achitizitionat suportul pe care sa se joace", a adaugat Andreea Allardin.

Cele mai vandute titluri in 2009 au fost in ordine World of Warcraft, Call of Duty 6 - Modern Warfare II, FIFA 10, Sims 3 si Need for Speed Shift.

Pentru 2010, Best Distribution pregateste mai multe lansari importante pentru Sims 3 Ambition, Starcraft 2, World of Warcraft - Cataclysm, Call of Duty 7, Need for Speed World sau FIFA 11.

Best Distribution este lider pe piata romaneasca de import si distributie de jocuri pentru console si pentru PC, cu o cota de aproximativ 65%.

Compania a fost infiintata in 1998, iar in 2008 a fost vanduta integral companiei grecesti CD Media, un important jucator pe piata de distributie de jocuri video din Europa de Est.

Best Distribution importa, comercializeaza si localizeaza partial (prin traducerea textelor adiacente jocurilor in sine - manuale, coperte, ghiduri de strategie) pentru piata din Romania produsele companiilor Electronic Arts, Activision Blizzard, Disney, Warner Bros.,Take 2 Interactive, Capcom, Eidos, Atari, Codemasters si altii. 

#afaceri, #best, #distribution, #jocuri, #video , #stiri Warner Bros