Wal-Mart se aliaza cu comunistii

Joi, 24 August 2006, ora 12:41
1166 citiri

Cel mai important retailer mondial, firma Wal-Mart, este de acum incolo gazda a celui mai mare partid comunist din lume, a declarat, joi, presa de stat din China, dupa stabilirea primului sediu de partid in cadrul unei branse din China a companiei americane, conform Reuters.Un oficial al Partidului Comunist Chinez din orasul Shenyang a declarat ca filiala Wal-Mart din oras a deschis un sediu de partid inca din 12 august, prima de acest tip deschisa in cadrul unei companii care reprezinta cel mai bine capitalismul global american.

Agentia de stiri Xinhua a precizat ca "angajatii lantului Wal-Mart vor avea de acum inainte acces la Partidul Comunist", referindu-se la Partidul Comunist Chinez. Agentia nu a facut nici o precizare privind cati din cei sapte sute de angajati ai magazinului Wal-Mart au depus cerere pentru a intra in partidul care numara peste 70 de milioane de membri. Nici un purtator de cuvant al Wal-Mart nu a fost disponibil sa comenteze acesta informatie.

Anuntul vine la putin timp dupa ce Wal-Mart a fost nevoit sa se supuna campaniei guvernamentale de stabilire a sindicatelor controlate de stat in cadrul filialelor sale pe tot teritoriul Chinei. Compania americana are peste 32 de mii de angajati in China, cu peste 60 de filiale in 30 de orase si planuieste deschiderea a altor 18 sau 20 de centre de desfacere pana la sfarsitul anului 2006.

Partidul Comunist Chinez se descrie ca fiind "avangarda clasei muncitoare", dar din anii "80 a acceptat o serie de reforme de piata si in 2002 si-a deschis piata pentru statele capitaliste. Partidul este de parere ca toate companiile si organizatiile importante - inclusiv cele straine - ar trebui sa includa filiale ale partidului la conducere. Dar in realitate multe companii straine nu au respectat aceasta cerere, iar cele care au facut-o au stabilit doar sedii ceremoniale ale partidului.

Agentia NewsIn