Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Volkswagen va fabrica in Rusia o masina ieftina, derivata din modelul Polo

Volkswagen va fabrica in Rusia o masina ieftina, derivata din modelul Polo
Volkswagen va produce la uzina Kaluga din Rusia, de la sfarsitul anului 2009, un automobil ieftin, derivat din modelul de clasa mica Polo, care va concura cu Logan, Hyundai Accent si Lada Kalina, a declarat Ulrich Hackenberg, membru al Consiliului de Administratie al VW pe probleme de dezvoltare. "O noua masina "debuget", bazata pe modelul Volkswagen Polo va fi produsa in uzina
Kaluga, la sfarsitul anului 2009", a spus Hackenberg, scrie
Russia-InfoCentre, care citeaza Russian Business.



Automobilul va
concura cu modele precum Renault Logan, Hyundai Accent si Lada Kalina,
al caror pret mediu este de 11.320 dolari, 12.600 dolari, respectiv
10.100 dolari.



Potrivit informatiilor din presa rusa, jumatate
dintre masinile produse la Kaluga, adica 75.000 de unitati, vor costa
mai putin de 10.000 de euro. Analistii sunt de parere insa acest pret
va acoperi doar variantele in echiparea de baza, fara prea multe
optiuni.



Productia Volkswagen Group la fabrica de la Kaluga,
Rusia, a inceput la sfarsitul lunii noiembrie 2007. La uzina vor fi
asamblate in acest an 66.000 de masini marca Volkswagen si Skoda.



O
a doua linie de productie va fi deschisa anul viitor, crescand astfel
capacitatea unitatii la 150.000 de masini. De asemenea, vor fi adaugate
un atelier de caroserie si unul de vopsitorie.



Vanzarile
grupului german Volkswagen (VW), al patrulea constructor auto la nivel
mondial, au avansat anul trecut cu 7,9%, la 6,189 milioane de unitati,
compania mizand si in acest an pe o crestere a livrarilor.





Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 933 ori