Romania nu este pregatita pentru o piata a masinilor electrice

Miercuri, 06 Aprilie 2011, ora 18:25
1730 citiri
Romania nu este pregatita pentru o piata a masinilor electrice

Reprezentantii industriei auto spun ca nu se poate forma o piata a masinilor electrice in Romania mai devreme de cativa ani, cu toate ca Guvernul va incuraja achizitia de automobile cu emisii zero prin acordarea unor facilitati financiare.

Ministerul Mediului lucreaza la o ordonanta de urgenta care vizeaza acordarea de facilitati din partea statului cumparatorilor de masini electrice, valoarea subventiilor urmand sa acopere diferenta de cost dintre un astfel de vehicul si unul cu propulsie pe carburant, aproximativ 5.000 de euro. 

"Toate tarile europene acorda sau vor acorda facilitati pentru achizitia de automobile electrice, era normal sa se conformeze si Romania. Cu toate acestea, in Romania nu vom putea vorbi de o piata a masinilor cu zero emisii mai devreme de cativa ani buni", a declarat Silviu Preoteasa, presedintele Asociatiei Dealerilor de Marca Volkswagen.

Cristian Bica, membru al Asociatiei Distribuitorilor Autorizati Ford, spune ca ar putea dura 4-5 ani pana cand romanii vor considera masina electica o alternativa la automobilul propulsat cu carburant.

"Despre masini electrice in Romania vom putea vorbi intr-un viitor destul de indepartat. Prezenta masinii electrice pe plan local va fi un proces greu de implementat, chiar si in conditiile in care Guvernul va aloca stimulente la achizitie, asta pentru ca nu avem pusa la punct o infrastructura specifica", a precizat Bica.

Vicepresedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), Brent Valmar, estimeaza ca pana in anul 2020, gradul de penetrare a masinilor electrice in parcul auto din Europa va fi de aproximativ 7%.

"Romania, ca si toate celelalte tari europene, trebuie sa se preocupe activ de reducerea efectelor gazelor de sera si, tiinand cont de dimensiunea tarii noastre, este cu siguranta o piata potentiala pentru masinile electrice.

Avand in vedere ca romanul este deschis catre nou, sunt de parere ca romanii ar trebui sa primeasca cu entuziasm masinile electrice, mai ales ca, asa cum este si normal, achizitionarea acestora este incurajata si sustinuta prin masuri administrative", a afirmat Valmar.

Ernest Popovici, presedintele APIA, a spus ca, desi automobilele electrice reprezinta viitorul in ceea ce priveste mijloacele de transport rutier, si achizitia lor este incurajata de autoritati, nu se poate forma o piata de profil in viitorul apropiat.

Stațiile de încărcare pentru mașini electrice se înmulțesc, contra cost. Ce tarife practică România față de vecinii europeni
Stațiile de încărcare pentru mașini electrice se înmulțesc, contra cost. Ce tarife practică România față de vecinii europeni
Primăria Bistrița a amplasat recent 15 noi stații de încărcare pentru mașinile electrice care vor funcționa contra cost. Vestea a redeschis discuția costurilor de încărcare pentru...
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
#piata auto, #industrie auto, #masini electrice , #stiri Volkswagen