Vodafone Romania a introdus concedii parentale de 16 saptamani pentru angajati

Marti, 02 Iunie 2020, ora 14:40
2230 citiri
Vodafone Romania a introdus concedii parentale de 16 saptamani pentru angajati
Foto: Anca Marcu

Vodafone Romania anunta cu bucurie introducerea unor concedii parentale platite integral, pentru o perioada de 16 saptamani. Noua politica este in vigoare de la 1 aprilie 2020 si se adreseaza tuturor angajatilor care devin tati biologici, respectiv tuturor celor care devin parinti adoptivi, indiferent de numarul copiilor lor.

Incepand cu data de 1 aprilie 2020, Vodafone Romania a introdus o noua politica de resurse umane la nivelul intregii companii, dedicata angajatilor care devin tati biologici si celor care devin parinti adoptivi. Aceasta prevede dreptul la concediu parental de pana la 16 saptamani, cu salariul platit integral de companie, precum si o reintoarcere treptata la munca, pentru ca acestia sa poata petrece mai mult timp alaturi de familiile lor.

Astfel, la sfarsitul perioadei de concediu, angajatii pot opta pentru un program redus la 30 de ore de lucru pe saptamana, pentru o perioada ce se extinde pana la 6 luni, si un salariu platit integral, conform contractului de munca in vigoare.

"Acesta este un pas deosebit de important pentru Vodafone Romania, pe care il facem cu mare bucurie si incredere, deoarece vrem sa fim alaturi de angajatii nostri si familiile lor. Ne dorim sa conectam societatea pentru un viitor mai bun, iar acest lucru porneste chiar din interior, din cadrul echipei noastre. Venirea unui copil in familie este un moment special, de care ne dorim ca fiecare angajat Vodafone - mama sau tata - sa se bucure pe deplin, fara a avea grija carierei sau a salariului. In plus, credem cu tarie intr-un mediu de lucru cat mai echilibrat din punct de vedere al beneficiilor si sanselor pentru toti angajatii, motiv pentru care vom continua sa oferim politici interne, programe si proiecte dedicate dezvoltarii si bunastarii echipei Vodafone Romania" a declarat Anca Marcu, Director HR Vodafone Romania.

Noua politica de resurse umane va fi introdusa de catre Vodafone Group la nivel global, in toate cele 22 de tari in care isi desfasoara activitatea, in perioada 1 aprilie 2020 - 31 martie 2021. In cadrul grupului, noua politica de concedii parentale se extinde catre toti angajatii ai caror parteneri devin parinti pe cale biologica, precum si celor care devin parinti prin adoptie sau prin surogat, fiind adaptata in functie de cadrul legal al fiecarei tari in care Vodafone opereaza.

Depozitul pentru deșeuri industriale periculoase de la Copșa Mică a fost închis. România scapă de plata penalităților la nivel UE
Depozitul pentru deșeuri industriale periculoase de la Copșa Mică a fost închis. România scapă de plata penalităților la nivel UE
România a evitat plata penalităţilor după ce Garda de Mediu din Sibiu a închis depozitul neconform de deşeuri industriale periculoase al Sometra SA din Copşa Mică, oraş care zeci de ani...
Sprijin pentru producția mașinilor electrice Ford în România: „Veste extraordinară pentru mediu”
Sprijin pentru producția mașinilor electrice Ford în România: „Veste extraordinară pentru mediu”
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, 19 martie, că la fabrica Ford de la Craiova se va produce în curând primul autoturism electric. El a menţionat că în România au fost...
#politica HR Vodafone , #stiri Vodafone