Vodafone neaga implicarea in programe de spionaj derulate de agentia britanica GCHQ

Duminica, 23 Noiembrie 2014, ora 15:43
2088 citiri
Vodafone neaga implicarea in programe de spionaj derulate de agentia britanica GCHQ
Foto: businessfirstonline.co.uk

Vodafone nu recunoaste existenta unui acord ilegal intre subsidiara sa Cable & Wireless si agentia britanica GCHQ pentru spionarea clientilor grupului, au declarat reprezentatii operatorului, in replica la o serie de acuzatii prezentate in media pe baza unor documente sustrase de Edward Snowden.

Potrivit unor informatii publicate de Channel 4 News si citate de Bloomberg, Cable & Wireless, care a fost cumparata de Vodafone in 2012, a colaborat extensiv cu agentia de spionaj GCHQ, careia i-a oferit acces la reteua de cabluri de fibra optica. Mai mult, divizia Vodafone ar fi incheiat acorduri cu operatori de telecomunicatii din strainatate pentru a ajuta spionii britanici sa acceseze date globale, scrie Mediafax.

GCHQ este divizia de comunicatii si internet a serviciilor de informatii din Marea Britanie.

Documentele prezentate de Channel 4 News mai arata ca reprezentantii Cable & Wireless s-au intalnit in mod regulat cu agenti ai GCHQ in perioada 2008-2010. De asemenea, GCHQ a utilizat, cel putin pana in aprilie 2013, un punct de acces la retelele de fibra optica internationale care ar fi fost operat temporar de Cable & Wireless.

"Nu am gasit nici o indicatie privind desfasurarea unor operatiuni ilegale in cadrul Vodafone sau al Cable & Wireless, si nu recunoastem nici unul dintre programele de spionaj identificate (in documentele sustrase de fostul contractor al NSA, Edward Snowden - n.r.). Mai mult, Vodafone nu detine si nici nu operaza retelele de cabluri la care se face referire", se arata intr-un comunicat Vodafone postat pe site-ul grupului.

Vodafone a adaugat ca a efectuat o serie de investigatii in privinta Cable & Wireless inainte de achizitia din 2012, in urma carora nu a gasit dovezi care sa sustina afirmatiile lui Snowden.

Anul trecut, cotidianul britanic The Guardian a relatat, citand documente furnizate de Snowden, ca Vodafone a fost printre operatorii de telecom care au oferit GCHQ acces la retelele maritime de fibra optica.

In urma acuzatiilor, Vodafone a publicat, in iunie anul acesta, un raport in care prezinta cererile de informatii primite din partea guvernelor tarilor in care detine operatii, precum si cazurile in care grupul este nevoit sa se conformeze cererilor acestora.

"Vodafone nu permite accesul la datele clientilor in nici o tara, cu exceptia cazurilor in care legea o cere", se arata in comunicatul grupului.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#vodafone GCHQ , #stiri Vodafone