Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Actionarii Vodafone sunt nemultumiti de investitiile in optiunile video si TV

Actionarii Vodafone sunt nemultumiti de investitiile in optiunile video si TV
Actionarii grupului Vodafone Group Plc si T-Mobile International AG, cele mai mari companii de comunicatii mobile europene, se declara nemultumiti de investitiile in serviciile video si TV. Companiile de telefonie europene, printre care Vodafone, T-Mobile, apartinand Deutsche Telecom AG si France Telecom SA au investit mai bine de 100 de miliarde de euro in anul 2000 pentru licente, in vederea lansarii asa-ziselor servicii wireless de a treia generatie. Vodafone a avut doar 8 milioane de clienti 3G la sfarsitul lunii decembrie, ceea ce inseamna doar o fractiune din cele 179.3 milioane de abonati in toata lumea.
Directorii executivi, inclusiv Arun Sarin, CEO Vodafone, Rene Obermann, CEO T-Mobile, Jorma Ollila de la Nokia Oyj si Steve Ballmer de la Microsoft Corp. se vor intalni la Barcelona in aceasta saptamana la conferinta anuala 3GSM pentru a discuta modurile de a creste vanzarile pentru aceste servicii wireless.

Estimarile Bloomberg pentru serviciile de telecomunicatii sunt cele mai pesimiste din ultimul an cu o scadere de 7.6 procente. Vodafone a pierdut 13 procente in timp ce Deutsche Telekom a scazut cu 18 procente in aceeasi perioada.

Multi clienti declara ca serviciile de telecomunicatii au devenit din ce in ce mai complexe si se feresc de achizitionarea asa-numitelor servicii si dispozitive 3G, potrivit unui studiu efectuat de institutia londoneza YouGov. Studiul, realizat pe un esantion de 2.000 de clienti britanici, a aratat ca 79% dintre cei chestionati considera ca serviciile mobile au devenit prea complicate, iar 73% dintre cei care detin dispozitive 3G folosesc aceste facilitati destul de rar. Numai 8% dintre clienti planuiau sa upgradeze dispozitivele 3G luna trecuta, apeland la servicii de televiziune, descarcare de muzica si apeluri video.

Estimarile arata ca serviciile wireless non-voce vor aduce 25% din veniturile companiilor pana in 2009, in crestere de la cei 15% care se vehiculeaza in acest moment si 0% care se inregistra acum un deceniu.

In sistem de colaborare

Producatorii de echipamente precum Espoo, Nokia, cel mai mare producator de dispozitive mobile din lume si Ericsson AB, numarul unu in productia de echipamente pentru reteaua de telefonie wireless, vor de asemenea sa vanda produse mai sofisticate.

O crestere in ceea ce priveste cererea de servicii TV pe telefonul mobil ar produce o crestere a veniturilor pentru companii de la cele producatoare de software si continut pana la producatorii de dispozitive mobile si companiile de telecomunicatii. Mai mult de 100 de companii dezvolta in acest moment produse ce folosesc Digital Video Broadcasting-Handheld sau DVB-H, o tehnologie care faciliteaza serviciile de televiziune pe telefonul mobil.

Intel Corp., Motorola Inc., Nokia, Texas Instruments Inc. si alti producatori de echipament mobil si au unit fortele luna trecuta pentru a promova noile servicii. Mai mult de 10 teste pentru DVB-H au fost realizate in tari precum Statele Unite, Marea Britanie si Australia, iar pana anul viitor, majoritatea oraselor americane vor avea retele DVB-H, potrivit Mobile DTV Alliance. Cheia popularizarii acestor servicii va fi gradul crescut de accesibilitate pentru clienti.


BLOOMBIZ - PORTALUL TAU DE AFACERI!


Abonati-va la newsletter!



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 796 ori