Vodafone renunta la sediul din Londra, daca Marea Britanie iese din UE

Miercuri, 29 Iunie 2016, ora 14:11
5155 citiri
Vodafone renunta la sediul din Londra, daca Marea Britanie iese din UE
Foto: Geograph.org.uk

Compania de telefonie mobila Vodafone ameninta ca isi va muta sediul operational central din Londra, daca Marea Britanie va iesi din Uniunea Europeana, asa cum s-a votat la referendumul de saptamana trecuta.

O declaratie a executivilor firmei anunta ca "libertatea de circulatie a persoanelor, capitalului si bunurilor" reprezinta o conditie esentiala in decizia companiei de a-si mentine cartierul general in regat, dupa cum anunta BBC.

Cu ochii spre continent

Vodafone este a saptea mare companie listata pe Bursa din Londra, oferind 13.000 de locuri de munca in Marea Britanie in cadrul diviziei tehnice din Newbury si a sediului central al firmei din capitala regatului britanic.

Insa, 55% din profitul inregistrat anul trecut a venit de pe piata continentala europeana, operatiunile din Regatul Unit generand doar 11 procente.

Vodafone a anuntat si inceperea raportarii rezultatelor financiare in euro si nu in lire sterline, ca urmare a interesului crescut pe care il manifesta fata de accesul pe piata digitala unica din UE.

Din punctul de vedere al executivilor companiei, cadrul legal unic din UE, libertatea de circulatie a persoanelor si bunurilor reprezinta elemente esentiale in gestionarea oricarei afaceri pan-europene, iar decizia britanicilor de a parasi Uniunea pune in pericol interesele firmei.

"In acest moment, inca este neclar cate din aceste calitati vor ramane in picioare dupa definitivarea procesului de iesire al Marii Britanii din Uniunea Europeana", se arata ingrijorati directorii Vodafone.

Vremea exodului

Alte multinationale care isi au sediile centrale in Marea Britanie au dat semnale ca ar dori sa paraseasca regatul in urma Brexitului, de teama pierderii accesului la piata unica europeana, fapt care starneste ingrijoare in randul oficialilor de la Londra.

Ministrul Afacerilor, Inovarii si Competentelor, Sajid Javid, a tinut o intrunire de urgenta cu reprezentantii mediului de afaceri din Regatul Unit pentru a discuta acest subiect.

"Cea mai importanta chestiune ridicata in timpul discutiilor a fost mentinerea accesului la piata unica din Europa.

Desi nu sunt in masura sa fac promisiuni, i-am asigurat pe toti participantii ca acest punct va reprezenta prioritatea mea numarul 1 in negocierile care vor urma", a anuntat oficialul britanic dupa intrevedere.

Pe de alta parte, reprezentantii comunitatii de afaceri din Marea Britanie apreciaza ca membrii cabinetului Cameron sunt "departe de a avea un plan" in privinta negocierilor care vor trebui purtate cu UE, dupa cum a mentionat Carolyn Fairbairn, directorul general al CBI.

Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Ești în căutarea unei modalități mai eficiente de a-ți gestiona datoriile financiare? Ai luat în considerare vreodată refinanțarea creditului tău? În acest articol, te vom ghida prin...
Cadourile pentru colegii de birou - sfaturi pentru a alege darul perfect
Cadourile pentru colegii de birou - sfaturi pentru a alege darul perfect
De fiecare dată când se apropie aniversarea unui coleg de birou, apare și întrebarea: “Ce să-i luăm?”, pentru care mulți vin cu idei, însă prea puține par unele cu care poți merge la...
#vodafone, #piata unica UE, #relocare companii Marea Britanie, #brexit, #negocieri Marea Britanie UE , #Rezultate financiare