Vrei un MBA? Vezi cum poti castiga unul

Luni, 25 Iulie 2011, ora 13:42
4377 citiri
Vrei un MBA? Vezi cum poti castiga unul

Ca MBA-ul este obligatoriu pentru orice manager sau antreprenor care tinteste performanta este deja stiut. Mai putin cunoscut este faptul ca poti beneficia de o bursa care sa-ti asigure gratuitatea cursurilor de MBA, scutindu-te de taxa ce se ridica la peste 13.000 de euro. 

Pentru a afla care este profilul tanarului care are sanse sa castige un MBA, am stat de vorba cu Octavian Matache, Worksite Marketing Manager la ING Bank, unul din cei 2 castigatori ai burselor de studiu oferite de Bucharest School of Management pentru Programul MBA Romano-Canadian.

“O experienta educationala si profesionala buna si un anumit nivel de cunoastere a limbii engleze sunt conditii obligatorii pentru a aplica la un astfel de program”, a raspuns tanarul absolvent de Electronica si Telecomunicatii din UPB.

Experienta sa este destul de consistenta si a inceput in perioada facultatii cu un job la Vodafone Romania, companie in care a petrecut 6 ani, pe diferite posturi. Acestor ani de experienta li s-a adaugat anul de la ING Bank.

“In timp am considerat ca e important sa-mi imbunatatesc constant experienta educationala si ca atare am urmat diverse cursuri pe teme de inginerie, sales sau project management”, spune Octavian Matache.

Iata ce trebuie sa faci pentru o bursa MBA

Daca in planurile tale de viitor intra si un MBA, pregateste-ti dosarul din timp si pregateste-te psihic pentru provocarile procesului de selectie.

Octavian Matache ne-a explicat ce inseamna “documentatia necesara” si care sunt etapele prin care orice aspirant la bursa trebuie sa treaca, in cadrul MBA-ului oferit de Bucharest School of Management.

Pentru seria 2011-2013 au fost oferite doua locuri fara taxa care se adreseaza absolventilor de facultate,  indiferent de tipul de invatamant superior, cu minim 5 ani de experienta relevanta in domeniul afacerilor.

Documentele solicitate de catre institutie sunt un formular de inscriere, 3 scrisori de recomandare, o scrisoare de motivatie, copie legalizata dupa diploma de bacalaureat si licenta dar si dupa foaia matricola, copie dupa buletinul de identitate, copie legalizata dupa certificatul de nastere si casatorie, 4 fotografii si adeverinta medicala.

Etapele procesului de selectie

Absolventii MBA-ului Romano-Canadian pot face recomandari de persoane care au potential de a castiga o astfel de bursa si a deveni  imaginea brandului scolii de management.

Dupa depunerea dosarelor are loc primul interviu in limba engleza care, dupa declaratiile castigatorului, este foarte asemenator cu interviul de angajare.

Discutiile pornesc de la educatie, experienta profesionala si se termina cu valorile personale, hobby-urile si alte detalii care il ajuta pe intervievator sa isi dea seama ce tip de candidat au in fata si de motivarea acestuia.

Candidatii trec mai apoi printr-un test de tip GMAT in limba engleza cu 90 de intrebari grila pentru care primesc cu o saptamana inainte o documentatie “relativ stufoasa”, potrivit spuselor lui Octavian Matache.
Cei care obtin minim 80 de puncte din 100 trec la etapa urmatoare - prezentare pe un caz de business.

La finalul prezentarii, candidatul intra in rolul unui consultant si trebuie sa recomande o anumita decizie de business catre managementul companiei studiate.

“Provocarea cea mai mare a fost alegerea si argumentarea scenariului cel mai adecvat dintr-o serie larga de variante plauzibile”, ne-a spus Octavian Matache.

De ce e bun MBA-ul?

Un MBA schimba perspectiva generala asupra modului in care se poate construi si administra un business, oferind informatii esentiale oricarui profesionist care isi doreste sa faca un pas inainte, este de parere Octavian Matache.

Intrebat de ce a ales chiar MBA-ul Romano-Canadian, castigatorul sustine ca programul este foarte apreciat datorita profesorilor de renume, romani si canadieni, dar si profesionistilor din companii de top care te ajuta sa te dezvolti. Parerea absolventilor acestui program a fost alt argument convingator pentru Octavian.

“Cred ca pe parcursul vietii profesionale, trecem prin mai multe faze de dezvoltare, fiecare din ele necesitand un anumit nivel informational.

Din punctul meu de vedere, un astfel de program este esential si iti permite maturitatea necesara pentru a putea face fata provocarilor unor proiecte cu un nivel ridicat de complexitate. Ma astept ca la finalul acestui program  sa imi confirm acest pas inainte, si nu in ultimul rand, networking-ul si vizibilitatea sustinute de un astfel de program sa aibe un impact major in carierea mea”, a declarat castigatorul de MBA pentru Bloombiz.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bursa mba, #castiga bursa mba, #mba, #mba gratis , #stiri Vodafone Romania