Turcia vrea sa devina un "dispecer petrolier"

Miercuri, 13 Ianuarie 2010, ora 09:48
1126 citiri
Turcia vrea sa devina un "dispecer petrolier"

Turcia vrea consolidarea prieteniei gazo-petroliere cu Rusia pentru a se transforma intr-un "dispecer" in Asia Mica, Europa de Sud cu Balcanii si Orientul Mijlociu, afirma marti un comentariu al agentei ruse RIA Novosti referitor la vizita premierului turc la Moscova, precizeaza NewsIn.

"Premierul turc Recep Erdogan se afla din nou la Moscova si din nou se intalneste cu presedintele Dmitri Medvedev si cu premierul Vladimir Putin. Cu ultimul se cunoaste mai bine, intrucat a avut deja peste zece intrevederi si este in relatii excelente", scrie RIA Novosti.

"In cadrul vizitei urmeaza sa fie incheiate acorduri in ceea ce priveste 'parteneriatul privilegiat multilateral' (dupa cum se exprima partea turca) dintre Moscova si Ankara", adauga agentia.

In acelasi timp, autorul comentariului considera ca "intrebarea cine are mai multa nevoie de prietenia gazo-petroliera, Rusia sau Anatolia, si daca pot avea Turcia si Rusia, in general, relatii de prietenie fara conducte, astazi nu mai este de actualitate, intrucat in acest domeniu totul s-a amestecat intr-atat de mult, incat este greu sa mai intelegi unde incep conductele si unde se termina ele sau invers".

"De aceasta data, la Moscova, Erdogan si Putin innoda si mai strans prietenia conducto-gazo-petroliera: Turcia este dispusa sa se alature proiectului South Stream (care va livra gaz rusesc catre Grecia, Italia si Austria pe sub Marea Neagra).

Constructia South Stream ar putea incepe chiar in noiembrie; este de acord sa inceapa realizarea proiectului Blue Stream-2 (care va transporta gaz rusesc spre Cipru, Israel, Liban si Siria); impreuna cu Rusia vrea sa realizeze oleoductul Samsun-Ceyhan; si vrea sa prelungeasca contractele de cumparare a gazului rusesc", explica comentariul.

"Cu ajutorul acestor contracte, Ankara se va transforma intr-un nod energetic major de trecere a resurselor energetice din toata regiunea caspica, sud-europeana si Orientul Mijlociu. La nord vom avea Nord Stream si Germania, iar in sud este Turcia si South Stream", explica autorul.

In acelasi timp, potrivit comentariului, "atunci cand la Moscova vine presedintele turc (sau premierul) sau in Ankara vine omologul sau rus, in Europa incep ingrijorarile.

Acolo se suspecteaza ca Anatolia (sau Asia Mica, regiune a Asiei de Sud-Vest ce se refera la partea asiatica a Turciei - n.r.) 'se inclina' spre Rusia si ca aceasta tendinta este generata de 'reaparitia ambitiilor imperiale' ale Moscovei".

"Ce-i drept, adauga autorul, Turcia neaga astfel de acuzatii si la negocierile energetice cu Moscova din ultima perioada, apare mereu avand in maneca proiectul Nabucco. Ea (Turcia - n.r.) nu intentioneaza sa renunte la acest proiect alternativ, ce ocoleste Rusia, iar la Moscova Erdogan chiar ii va propune lui Putin sa participe la aceasta alternativa", scrie RIA Novosti.

In mare parte, se spune in comentariu, "UE singura impinge Ankara in bratele ei (ale Rusiei - n.r.) tergiversand discutiile admiterii Turciei in UE.

Formal, Turcia pana in prezent desfasoara negocieri de aderare, ce au demarat in 2005. (...) Mai mult, Franta si Germania au declarat anul trecut ca nu vor sa vada aceasta tara cu o populatie de 60 de milioane (de musulmani) in UE.

In aceste conditii, in urmatorii zece ani Turcia nu are sanse sa se alature Europei Unite. Si Turcia, evident, cauta alternative. Acestea se vad acum din Ankara doar prin consolidarea 'greutatii' sale politice si economice in regiune. Ceea ce fara Moscova este, practic, imposibil", considera autorul comentariului.

"Transformarea Turciei intr-un 'dispecer petrolier' al intregii Asii Mici, Europei de Sud cu Balcanii si a Orientului Mijlociu tocmai vor si adauga acea greutate. Turcia deja de cativa ani se implica activ in politica Caucazului si aici armonizarea pozitiilor Moscovei si ale Ankarei poate avea rezultate bune", se mai arata in comentariu.

"Pana in prezent, in regiunea Caucazului, daca luam in considerare Georgia, Azerbaidjan si Armenia, practic nu a existat un lider regional unic. Azerbaidjanul gravita catre Turcia (si Iran), Armenia spre Rusia, iar Georgia catre NATO si SUA. (...)", mai scrie autorul comentariului.

In acelasi timp, "comportamentul Ankarei in relatia cu Moscova a fost mereu urmarit cu ingrijorare in Europa, NATO, SUA, Asia si lumea islamica".

De asemenea, "Turcia este singurul stat NATO cu care Rusia are semnate peste 60 de acorduri in diverse domenii ce reglemteaza aprofundarea prieteniei, de la pescuit la energia nucleara si, bineinteles, petrol si gaze", conchide comentariul agentiei ruse de presa.

#conducte, #rusia, #turcia , #stiri Vladimir Putin