Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Seful OMC crede ca Rusia va intra in organizatie in curand

Seful OMC crede ca Rusia va intra in organizatie in curand
Incheierea cu succes a negocierilor comerciale din runda de la Doha si intrarea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) sunt obiective care pot fi atinse, a declarat duminica seful OMC, Pascal Lamy, citat de Reuters.

"Avem nevoie de un impuls politic, iar negociatorii ar trebui sa fie instruiti cum sa parcurga diferenta de drum ramasa", a declarat Lamy cu ocazia unui forum economic desfasurat la Sankt Petersburg. "Consider ca aceste obiective pot fi atinse, nu spun ca am ajuns deja acolo", a precizat Lamy.

Declaratiile lui Lamy au readus in atentie tonul summitului G8 de saptamana trecuta, unde liderii celor mai bogate tari ale lumii au cerut ca indelung amanata runda de negocieri comerciale de la Dohasa ajunga la o concluzie rapida.

Patru mari puteri comerciale, Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii, India si Brazilia, vor incepe la data de 14 iunie o reuniune de cinci zile in Germania, pentru a ajunge la o concluzie referitor la negocierile de la Doha.

Runda de negocieri de la Doha a inceput in 2001, ca sa creasca participarea natiunilor in dezvoltare la comertul liberalizat, dar nu au fost incheiate acorduri cu privire la productia agricola si industriala.

Rusia, care negociaza intrarea sa in OMC de la mijlocul anului 1990, ramane cea mai mare economie din afara acestui "club". Negocierile Rusiei privitoare la intrarea in OMC sunt foarte avansate, dar sunt tinute pe loc de tensiunile cu Uniunea Europeana.

Presedintele Vladimir Putin i-a acuzat pe occidentali ca se fac doar ca sustin liberalizarea comertului si a spus ca lumea are nevoie de "o noua arhitectura" pentru gestionarea relatiilor economice internationale.

Lamy i-a dat dreptate lui Putin si a spus ca OMC are nevoie de o reformare mai adecvata, ca sa sustina mai bine interesele marilor economii emergente, cum sunt Rusia si China.

"Este sistemul in regula? Nu, trebuie sa il schimbam, sa il adaptam si reformam, deoarece a fost creat intr-un moment in care lumea era diferita", a spus Lamy, citat de Reuters.

Referitor la eforturile Rusiei de a adera la OMC, Lamy a spus ca acestea reprezinta "o provocare imediata, pe termen scurt".

"Fara Rusia, OMC nu este cu adevarat institutia multilaterala care se vrea, iar Rusia, fara a fi membra OMC, nu a obtinut intregul capital de incredere necesar dezvoltarii sale", a spus Lamy.

Lamy a avut o intalnire cu ministrul rus al economiei, Gherman Gref, la Sankt Petersburg. La Forumul Economic International de la Sankt Petersburg au fost prezenti si reprezentantul comercial al Statelor Unite ale Americii, susan Schwab si comisarul pentru comert al Uniunii Europene, Peter Mandelson.

Mandelson a spus ca exista doua obstacole principale care blocheaza intrarea Rusiei in OMC: impunerea unor taxe de export de catre oficialii de la Moscova si embargoul la importul de carne din Polonia, membra a Uniunii Europene din 2004.

"Sper ca guvernul rus sa renunte la miscarile pe care le-a anuntat", a declarat Mandelson si a adaugat ca "Ne dorim clar ca Rusia sa devina membra a Organizatiei Mondiale a Comertului".

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 932 ori