Medvedev cere accelerarea construirii gazoductelor South Stream si North Stream

Sambata, 31 Ianuarie 2009, ora 10:07
1120 citiri
Medvedev cere accelerarea construirii gazoductelor South Stream si North Stream

Presedintele rus Dmitri Medvedev a cerut vineri accelerarea construirii gazoductelor South Stream si North Stream, pentru diversificarea traseelor de livrare a gazului rusesc spre Europa, potrivit unui interviu dat televiziunii bulgare.

"Trebuie accelerata construirea de noi cai energetice - proiectul South Stream si proiectul North Stream. Daca putem diversifica livrarile, Europa va depine mult mai putin de toanele regimul politic dintr-un stat sau altul", a spus el.


El a facut aluzie la conflictul ruso-ucraienan al gazului, care a privat Europa de gazul rusesc timp de doua saptamani.
El a mai cerut "ample consultari si pregatirea de noi acorduri intre tarile europene, in calitate de consumatori de hidrocarburi, si statul rus, in calitate de furnizor viabil". "Trebuie sa avem un regim juridic international de control", a subliniat Medvedev.


Premierul rus Vladimir Putin a propus miercuri, la Davos, un tratat pentru energie comparabil cu cel care a pus bazele Comunitatii europene de Carbune si Otel.
Medvedev a mai spus ca "partea rusa nu atre nevoie de companii intermediare" pentru livrarile de gaz. "Nu avem nevoie de intermediari, daca ei distrug schema relatiilor si cresc valoarea gazului. Vrem raporturi transparente si directe", a precizat el.
Medvedev a reiterat pozitia Moscovei, potrivit careia criza gazului a fost provocata de Ucraina. "Responsabilitatea juridica trebuie concentrata asupra partii care este cu adevarat vinovata de nerespectarea contractului", a spus el.


Potrivit presedintelui, construirea South Stream, care ar urma sa transporte gaz rusesc pe sub Marea Neagra, prin Bulgaria spre Europa, va fi discutata la intalnirea cu liderul bulgar, Gheorghi Parvanov, miercuri, la Moscova.
Proiectul Burgas -Alexandroupolis, ce prevede transportarea de petrol rus intre portul bulgar de la Marea Neagra si portul grec la Marea Egee, va fi de asemenea discutat, a spus Medvedev.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#proiect, # gazoduct, # tranzit , #stiri Vladimir Putin