Putin, banii si aliatii sai din UE. Ce legaturi exista intre Kremlin si extremistii europeni

Vineri, 10 Iunie 2016, ora 14:32
5437 citiri
Putin, banii si aliatii sai din UE. Ce legaturi exista intre Kremlin si extremistii europeni
Foto: Wikimedia

Politica "divide et impera" practicata de seful Federatiei Ruse in interiorul UE pune destule obstacole in mentinerea unitatii tarilor europene in privinta relatiilor Bruxelles - Moscova, observa scriitorul si istoricul Leonid Bershidsky.

Intr-un editorial pentru Bloomberg, acesta ia in calcul influenta banilor pe care Kremlinul pare sa ii vireze pe canale subterane catre gruparile de extrema dreapta din interiorul UE.

Populism eurosceptic

Nu este singurul observator al fenomenului insa, lui alaturandu-i-se ministrul ceh de Externe, Lubomir Zaoralek, pentru care tema influentei rusesti in randul extremistilor europenei, cu programe populist-eurosceptice, a devenit un subiect constant de discutii.

"Nu avem nicio indoiala ca Rusia gaseste cai de a finanta acest fenomen", a marturisit Zaoralek intr-un interviu acordat ziarului Financial Times.

Dovezile sunt greu de gasit, fapt ce amana acuzatiile oficiale ce se pot aduce donatorilor si beneficiarilor pana la o eventuala cadere a regimului actual din Rusia.

Pe de alta parte insa, miscarile extremiste din Europa trebuie privite si din alta perspectiva: sunt folositoare politicii Kremlinului si reusesc sa se bucure de simpatia publicului si fara o finantare intretinuta din partea liderilor rusi.

Bani pentru Le Pen

O singura dovada a finantarii din Rusia pentru gruparile extremiste europene a iesit la iveala pana in prezent: un imprumut de 9 milioane de euro, acordat de o banca din Rusia pentru Frontul National Francez, grupare condusa de Marine Le Pen, un lider politic ce nu pare deloc rusinat de sursa banilor.

De altfel, la inceputul acestui an, trezorierul partidului de extrema dreapta din Franta, Wallerand de Saint-Just, a recunoscut ca gruparea politica prospecteaza in continuare posibilitatea contractarii altor imprumuturi de pe piata financiara din Rusia.

Conform declaratiilor fiscale din 2014, FNF pare un partid sustinut doar prin intermediul creditelor, avand datorii de 13 milioane euro si doar cateva active inregistrate in contabilitate, fapt ce anuleaza din start ideea unei simple investitii profitabile pentru banca din Rusia care a a virat 9 milioane euro in conturile partidului lui Le Pen.

Finantari de stil sovietic

Alternative fuer Deutschland (Germania), Jobbik (Ungaria), Golden Dawn (Grecia) si extrema dreapta din Bulgaria sunt alte formatiuni suspectate ca s-ar bucura de sprijinul financiar al Kremlinului.

Metoda nu este una noua, fosta URSS dovedindu-se a se fi aflat si in spatele sponsorizarilor de milioane de dolari varsate cu generozitate in conturile partidelor de stanga din occident, inclusiv a miscarilor de stanga din Statele Unite, dupa cum au aratat in 1991 arhivele Partidului Comunist.

In calitate de fost ofiter KGB, lui Vladimir Putin nu ii este greu sa repuna in functiune un mecanism brevetat de fostii sai sefi din era sovietelor, chiar daca statutul semi-capitalist al Rusiei de astazi necesita metode mai sofisticate de raspandire a bonficatiilor catre aliatii din UE.

Daca legaturile miscarilor de stanga din Europa cu Moscova par sa se fi destramat in ultimele decenii, nu acelasi lucru se poate spune despre miscarile populiste de extrema dreapta de pe continent, care gasesc mereu o usa deschisa la Kremlin.

"Ideologiile anti-Occidentale, anticapitaliste, statale si nationaliste, ca si sistemul autoritar-traditionalist din Rusia, duritatea si retorica liderului statului rus se potrivesc de minune in agenda politica a partidelor de extrema dreapta din Europa", considera Peter Kreko, reprezentantul Political Capital Intitute din Budapesta.

Intr-o analiza a think tank-ului din capitala Ungariei se observa ca din 14 grupuri politice, formate de partidele extremiste in in teriorul Parlamentului European, 8 sunt dedicate sustinerii politicilor Rusiei.

Slabiciuni majore

Spre deosebire de epoca sovietica, Kremlinul din ziua de astazi nu are o ideologie fixa, discursul lui Putin putand varia in functie de interesele de moment ale "tarului".

Ambitiile sale nu se refera la aducerea la putere a aliatilor de extrema dreapta de pe continent, ci la crearea unui dezechilibru constant in diferite zone din interiorul UE, fie ca vorbim aici de incitarea miscarilor de extrema dreapta din Olanda de a vota impotriva ratificarii acordului de liber schimb cu Ucraina sau a sustinerii discrete a miscarii anti-UE din tabara adeptilor Brexit.

Cu toate acestea, populismul european nu este sustinut de cele cateva zeci de milioane de euro varsate in conturile diferitelor formatiuni aliate dintr-o tara sau alta.

Suportul public de care se bucura partidele de extrema dreapta din Europa de Vest nu are nimic de a face cu finatarea Moscovei. Marine Le Pen este populara in Franta, doar ca efect al esecului inregistrat de partidele traditionale din Hexagon.

La fel, Alternativa pentru Germania a obtinut 15% din mandatele puse in joc la alegerile regionale ca urmare a nemultumirii masive fata de politica de austeritate mentinuta de cancelarul Angela Merkel inca de la inceputul crizei economice din 2008.

"Rusia se foloseste de slabiciunile noastre. Trebuie sa gasim un mod de a-i raspunde", a mai spus ministrul de Externe din Cehia in discutia cu reporterii Financial Times.

Raspunsul nu consta insa in gasirea dovezilor privind finantarea la negru a partidelor extremiste din UE, ci in contracararea influentei acestora si infrangerea lor in cadrul alegerilor viitoare.

#vladimir putin, #finantari secrete Kremlin, #partide extremiste UE, #curent populist Europa , #Presedintele Rusiei