Cacealmaua greceasca, la apogeu. Istoric: Tsipras nu e primul premier elen care blufeaza

Miercuri, 08 Aprilie 2015, ora 14:36
4849 citiri
Cacealmaua greceasca, la apogeu. Istoric: Tsipras nu e primul premier elen care blufeaza
Foto: The Telegraph

Vizita la Moscova a premierului Greciei nu reprezinta un eveniment inedit pentru relatiile dintre cele doua tari. Inca din perioada fostei URSS, sefii de guvern de la Atena si-au indreptat pasii catre capitala Rusiei.

Konstantinos Karamanlis a fost primul premier elen care a pasit in Uniunea Sovietica in cadrul vizitei din 1979.

I-a urmat apoi Andreas Papandreu care a afirmat ca este timpul pentru Grecia sa abandoneze statutul de tara aservita Occidentului.

"O vizita la Moscova nu trebuie sa declanseze un semnal de alarma pentru ca nu reprezinta un punct de cotitura. Vizita lui Karamanlis a avut ca scop intarirea pozitiei internationale a tarii si negocierea unor probleme din sectorul energetic. Aceeasi logica s-ar putea sa stea si in spatele vizitei de acum", crede Eirini Karamouzi, lector de istorie contemporana la Universitatea Sheffield.

Evenimentul de acum vine intr-un moment in care Vladimir Putin are nevoie de un aliat european, in aceeasi masura in care Alexis Tsipras are nevoie urgenta de un creditor.

Ambele state par sa se afle in acest moment intr-o fundatura in ceea ce priveste relatiile lor cu Bruxellesul, Rusia ca urmare a interventie militare din Ucraina, Grecia din cauza datoriilor presante inregistrate fata de creditorii europeni, relateaza reporterii Bloomberg.

O noua dimensiune a relatiilor ruso-elene

"Relatiile dintre Rusia si Grecia au fost foarte stranse de-a lungul utimelor decenii, dar vizita de acum confera o noua dimensiune a acestora", crede Judy Dempsey, analist al Carnegie Europe.

"Tsipras incearca sa joace cartea ruseasca pentru o obtine ceea ce vrea in cadrul negocierilor cu partenerii europeni. In mod clar, este si un joc al lui Putin de a dezbina tarile europene", mai spune aceasta.

Conform unor surse oficiale de la Kremlin, Vladimir Putin si Alexis Tsipras vor purta discutii pe tema anularii restrictiilor impuse alimentelor din Grecia pe piata ruseasca, o masura luata de Kremlin ca raspuns la sanctiunile economice ale Occidentului.

Interese nationale

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitry Peskov a declarat ca nu este exclus ca discutiile dintre cei doi lideri sa atinga si alte teme, cum ar fi acordarea unui imprumut de urgenta pentru Grecia sau reducerea pretului la gazele naturale.

Cu toate acestea, ministrul rus de Finante Anton Siluanov a declarat ca, pentru moment, nu exista o cerere de ajutor financiar depusa de Atena, lucru repetat si de un oficial al guvernului elen.

Sanctiunile economice impuse de UE Rusiei vor lua sfarsit in iulie, pentru reinoirea lor fiind nevoie de un vot unanim al celor 28 de state membre.

Cu doar o saptamana in urma, Tsipras a catalogat masurile indreptate impotriva Moscovei ca fiind "lipsite de sens".

"Ne dorim ca fiecare stat european sa aleaga prioritatile, economice si politice, ca si proprii parteneri la nivel regional si international, pe baza interesului national al acestor state si nu in urma unor principii artificale care nu fac altceva decat sa mentina un curent anti-rusesc", a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Moment inoportun

Grecii sustin ca vizita prim ministrului la Moscova este menita sa intareasca legaturile in Europa, considerand perioada de dinaintea Pastelui ortodox ca fiind un proprice pentru intalnirea celor doi lideri.

"Este clar ca, daca poti detensiona atmosfera si poti lamuri anumite neintelegeri, iti revine sarcina de a face acest lucru", a afirmat Euclid Tsakalotos, ministrul grec pentru Relatii Economice Internationale.

"Grecia este o tara independenta si suverana si are propria sa politica externa", a mai spus acesta.

Pentru analisti, lucrurile nu sunt chiar atat de simple, in ciuda retoricii bombastice folosite de ambele tabere.

Famke Krumbmuller de la Eurasia Group vede in acest eveniment un pericol care poate pune in pericol ajutorul asteptat de greci de la creditorii europeni.

Grecii au ridicat si pretentii asupra unei datorii de razboi a Germaniei de 280 de miliarde de euro, o cerinta pe care Angela Merkel a calificat-o drept o "diversiune prosteasca".

Merkel nu a ezitat sa califice vizita lui Tsipras la Moscova drept o parada lipsita de noima, dupa cum recunosc membrii guvernului german.

"Guvernul Greciei incearca sa isi provoace creditorii, dar momentul este extrem de prost ales", considera Krumbmuller.

Atmosfera negativa

Grecia trebuia sa plateasca la mijlocul acestei saptamani o transa de 450 de milioane de euro catre FMI, iar pentru urmatoarele saptamani are nevoie de 1,5 miliarde euro pentru plata salariilor si pensiilor.

Guvernului de la Atena i s-a solicitat in mod repetat de catre tarile din zona euro sa puna in practica pachetul de reforme fiscale care ar putea debloca imprumutul de urgenta aprobat la finalul lunii februarie.

Urmatoarea intalnire intre Grecia si creditori este stabilita pe 24 aprilie.

"Se observa o atmosfera incarcata in acest peisaj si acest lucru i-a facut pe oficialii greci sa recurga la acest joc. Este un pariu pe care il joaca folosind miza unitatii europene pe tema sanctiunilor impuse Rusiei si a problemelor din Urcaina", crede Joerg Forbrig, director in cadrul German Marshall Fund din Berlin.

Pret peste media europeana

Rusia a fost cel mai cel mai important partener comercial al Greciei in 2013 ca urmare a depententei economiei elene de gazul rusesc.

Ministrul Energiei Panagiotis Lafazanis sustine ca, fara o reducere a pretului gazelor, competitivitatea produselor grecesti si locurile de munca ale angajatilor sunt puse in pericol.

La inceputul anului trecut, fostul premier grec, Antonis Samaras, a purtat discutii pe aceeasi tema cu Vladimir Putin in cadrul unei intalniri la Bruxelles, solicitand o reducere cu 15 procente a pretului la gaze naturale.

Conform datelor prelucrate de analistii Bloomberg Intelligence, Grecia plateste in prezent un pret al gazelor cu 16% mai mare decat media europeana si cu 24% mai mare decat pretul platit de Germania pentru gazul rusesc.

Cacealma

Fie ca obtine sau nu ceva de la Moscova, Grecia nu va indrazni sa isi foloseasca dreptul de veto pentru a bloca sanctiunile economice impuse Rusiei, afirma sub protectia anonimatului un diplomat european la Moscova.

Chestiunea este confirmata si de un oficialal guvernului austriac.

"Din punct de vedere politic, este un plan dificil de dus la capat de o tara europeana, acela de a face nota discordanta in privinta Rusiei. Nu cred ca ar fi posibil", a afirmat ministrul de Finante Hans Joerg Schelling.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#vizita Alexis Tsipras Moscova, #discutii Alexis Tsipras Vladimir Putin, #imprumut Rusia Grecia , #Presedintele Rusiei