Actiunile Electrica sunt listate, incepand de vineri, pe bursa de la Bucuresti si pe Bursa din Londra, unde incep sa fie tranzactionate 19% din actiunile scoase la vanzare in cadrul ofertei publice initiale (IPO) a Electrica, alocate prin certificate globale de depozit denominate in dolari.
"Electrica si Bursa de Valori Bucuresti va invita la ceremonia de deschidere a sedintei bursiere din data de 4 iulie, care marcheaza prima zi la tranzactionare a actiunilor furnizorului si distributorului de energie electrica Electrica SA, ca urmare a celei mai mari oferte publice initiale derulate in Romania", se arata in invitatia adresata presei de catre oficialii companiei.
In document isi anuntau participarea la conferinta Karoly Borbely, Secretar de Stat, Departamentul pentru Energie; Gabriel Dumitrascu, Sef Directia Generala Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului in Energie, Departamentul pentru Energie; Alexandra Borislavschi, Director Directia Guvernanta si Finante Corporative, Electrica; Dana-Mirela Ionescu, Managing Director, Head of Capital Markets & Investment Banking, Raiffeisen Bank; Claudiu Cercel, Deputy CEO of BRD - Groupe Societe Generale; Marius Dorner, Director Executiv Banca, Departament Clienti Companii Mari si Sector Public"
Evenimentul din Marea Britanie a fost inaugurat de catre premierul Victor Ponta, vineri dimineata, potrivit Mediafax.
Majoritatea investitorilor institutionali care au preluat actiuni Electrica in cadrul ofertei provin din Romania, Polonia, Marea Britanie si SUA.
Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444 milioane euro) prin oferta publica initiala derulata in perioada 16-25 iunie, cea mai mare astfel de operatiune realizata vreodata pe piata romaneasca.
Electrica are un capital social de 3,459 miliarde lei, impartit in 345.939.929 de actiuni cu o valoare nominala de 10 lei/actiune. Capitalizarea de piata a companiei, la pretul final din oferta, de 11 lei/actiune, este de 3,8 miliarde lei (circa 866 milioane euro).
Electrica va fi, astfel, cea de-a sasea companie de pe bursa dupa capitalizare, exceptand companiile straine - Erste Bank (EBS) si fondul de investitii imobiliare NEPI (NEP).
In urma ofertei publice, statul roman a ramas cu 49% din actiunile Electrica. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a investit 75 milioane euro in oferta si a obtinut astfel 8,6% din actiunile companiei, devenind al doilea mare actionar, dupa stat. Al treilea mare actionar este grupul financiar olandez ING, care a cumparat actiuni prin mai multe entitati.